Defense România News Rusia, răspuns către NATO: Intensificarea activității Alianței în Marea Neagră agravează situația

Rusia, răspuns către NATO: Intensificarea activității Alianței în Marea Neagră agravează situația

Ministrul rus adjunct de externe Aleksandr Gruşko spune că intensificarea activităţii NATO în Marea Neagră agravează situaţia în materie de securitate.

Declarația diplomatului rus este o reacţie la declaraţia secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, privind posibilitatea extinderii prezenţei Alianţei în regiune.

Pornim de la faptul că această activitate agravează situaţia în materie de securitate. Marea Neagră a fost întotdeauna o mare a cooperării, a afirmat înaltul responsabil diplomatic rus, prezent la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, care îşi începe lucrările vineri.

Anterior, media ucrainene, citând BlackSeaNews, au anunţat că nava amiral germană FGS Werra (A514) al Standing NATO Mine Countermeasures Group Two (SNMCMG2) urmează să intre în Marea Neagră, vineri aflându-se la Istanbul.

În acelaşi timp, Aleksandr Gruşko a calificat drept absurde declaraţiile NATO privind măsurile de descurajare a Rusiei în contextul în care tocmai SUA au fost cele care au decis să se retragă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), conform TASS.

Paradoxul constă în faptul că Statele Unite s-a retras din Tratatul INF, iar ei intenţionează să descurajeze Rusia. Aceasta este o absurditate totală, a insistat Gruşko în contextul în care Moscova nu recunoaşte că ea este partea care încalcă acordul prin noua sa rachetă "Novator 9M729", capabilă să transporte încărcătura nucleară.


CITEȘTE ȘI: Stoltenberg: NATO şi-ar putea extinde prezenţa în Marea Neagră

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes