Defense România News România critică blocarea bugetului UE. Orban: Ungaria și Polonia nu pot vorbi în numele țărilor din Europa Centrală și de Est

România critică blocarea bugetului UE. Orban: Ungaria și Polonia nu pot vorbi în numele țărilor din Europa Centrală și de Est

Fostul premier al României, Ludovic Orban: Sursă foto: Guvernul României Facebook
Premierul Ludovic Orban a criticat decizia Ungariei și a Poloniei de a bloca prin veto bugetul multianual al Uniunii Europene și planul de redresare după pandemia de COVID-19, ca urmare a condiționării acestora de statul de drept.

Ludovic Orban, președinte al PNL, formațiune politică din aceeași familie europeană (PPE) cu Fidesz, partidul condus de premierul ungar Viktor Orban, a precizat într-un interviu acordat presei franceze că Budapesta și Varșovia trebuie să țină cont de interesele cetățenilor lor și să renunțe la blocarea fondurilor. Totodată, Orban spune că cele două state „nu pot vorbi în numele tuturor țărilor din Europa Centrală și de Est”.

„Este vital ca Europa să adopte și să pună în aplicare cât mai curând posibil bugetul multianual și planul de redresare. Guvernele de la Budapesta și Varșovia trebuie să țină cont de interesele cetățenilor lor care sunt identice cu cele ale tuturor cetățenilor europeni și să renunțe la veto-ul asupra acestor decizii importante.

Ungaria și Polonia nu pot vorbi în numele tuturor țărilor din Europa Centrală și de Est. Toate țările europene trebuie să respecte statul de drept. Independența justiției, lupta împotriva corupției sunt lucruri normale în Europa”, a precizat Ludovic Orban, într-un interviu pentru Le Monde, citat de publicația Calea Europeană.

Această condiționare a fondurilor europene de statul de drept, denunțată de Ungaria și Polonia și adoptată în urma unei înţelegeri între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE, permite suspendarea fondurilor europene în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta încalcă statul de drept. Decizia poate fi luată dacă statele membre aprobă prin majoritate această măsură împotriva respectivei ţări.

 

CITEȘTE ȘI: Ultimatum pentru Ungaria și Polonia. CE intenționează să le excludă din fondul de redresare

 

Bugetul european este în valoare de 1.8 trilioane de euro, în timp ce planul de relansare a economiei după pandemia de noul coronavirus se ridică la 750 de miliarde de euro.

Pentru ca bugetul UE să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021 este nevoie ca liderii celor 27 de state membre să-l aprobe la summitul din 10-11 decembrie, astfel încât Parlamentul European să-l poată vota în timpul rămas până la sfârşitul anului.

 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes