Defense România News Război Yemen. Eșec în negocieri, rebelii îndeamnă la ”rezistență”

Război Yemen. Eșec în negocieri, rebelii îndeamnă la ”rezistență”

Yemen
După un lung suspans, discuţiile de pace, sub egida ONU, privind războiul din Yemen au eşuat în cele din urmă, sâmbătă, la Geneva, înainte de a începe, stârnind temeri legate de o escaladare pe teren odată cu apelul la "rezistenţă" lansat de şeful rebelilor houthi, notează AFP.

"Alegerea noastră este hotărârea şi rezistenţa în faţa agresiunii", a declarat Abdul Malik al-Houthi, potrivit unui discurs transmis sâmbătă seară de postul de televiziune rebel Al Masirah.

Acest apel a fost făcut la câteva ore după ce emisarul special al Naţiunilor Unite, Martin Griffiths, a anunţat eşecul negocierilor de la Geneva, deplângând totodată că rebelii houthi nu au efectuat deplasarea.

"Nu am reuşit să facem să vină aici (...) delegaţia de la Sanaa (a rebelilor houthi). Pur şi simplu, nu am reuşit", şi-a exprimat regretul în faţa presei diplomatul britanic.

"Este prea devreme pentru a spune când vor avea loc următoarele consultări", a spus Martin Griffiths, al treilea negociator implicat în complexul dosar yemenit.

Guvernul acuză atitudinea ”iresponsabilă” a rebelilor

Ministrul yemenit de externe, Khaled al-Yamani, a acuzat în faţa jurnaliştilor atitudinea "complet iresponsabilă" a rebelilor houthi cărora le-a reproşat "lipsa de seriozitate pe drumul spre pace".

Diplomatul yemenit s-a arătat la fel de sever şi faţă de emisarul special al ONU care, în opinia sa, "scuză absenţa rebelilor". "Lipsa de presiune (asupra rebelilor houthi) i-a încurajat (...) să considere cu dispreţ eforturile depuse", a subliniat el.

Invitându-i pe yemeniţi "să meargă astăzi pe toate fronturile", Abdul Malik al-Houthi i-a îndemnat pe partizanii săi să întărească "apărarea, securitatea" şi "să recruteze (...) voluntari pe teren".

De asemenea, el a apărat decizia delegaţiei yemenite de a nu merge la Geneva.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes