Defense România News Război Ucraina. Macron și Merkel îi cer lui Putin ca ”Rusia să facă gesturi către un dialog”

Război Ucraina. Macron și Merkel îi cer lui Putin ca ”Rusia să facă gesturi către un dialog”

Război Ucraina: Separatisti prorusi în timpul unui atac împotriva Armatei din Ucraina în confruntările din estul țării
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, i-au cerut marţi preşedintelui rus, Vladimir Putin, ca "Rusia sa facă gesturile necesare pentru a crea condiţiile favorabile dialogului" în estul Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee.

Cei doi lideri "au subliniat că a sosit momentul de a face alegeri pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei, care afectează relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană", potrivit unui comunicat informând despre o discuţie telefonică între cei trei responsabili.

Apelul către Putin și Rusia, la o zi distanță de la învestirea lui Zelenski în Ucraina

Convorbirea telefonică a avut loc la o zi după învestirea în funcţia de preşedinte al Ucrainei a lui Volodimir Zelenski, care moşteneşte un conflict la originea a peste 13.000 de morţi în cinci ani. Acest război privează Ucraina de controlul asupra bazinului carbonifer şi industrial Donbas şi a unei părţi din frontiera sa cu Rusia.

Kievul şi occidentalii acuză Moscova că îi susţine militar pe separatiştii proruşi la conducerea acestor teritorii, lucru negat de autorităţile ruse, în pofida celor constatate de mai multe medii printre care AFP.

Acordul de la Minsk, semnat la începutul lui 2015 sub egida Parisului, Berlinului şi Moscovei, a permis reducerea intensităţii luptelor, fără să pună capăt conflictului ori să aducă o rezolvare politică.

Franţa şi Germania au condamnat la sfârşitul lui aprilie decizia Moscovei de a facilita acordarea de paşapoarte ruseşti locuitorilor din estul Ucrainei, decizie luată de Kremlin la trei zile după alegerea lui Volodimir Zelenski.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes