Independența militară a Ucrainei: Cum şi-au propus aliații europeni să reducă dependența de serviciile de informații din SUA
29 Ianuarie 2026
Forțele Aerospațiale Ruse (VKS) au înregistrat o diminuare bruscă a capacității operaționale în cursul zilei de 28 ianuarie 2026, în urma unor incidente raportate în proximitatea Insulei Șerpilor. Conform oficialilor ucraineni, o celulă de vânătoare multirol Su-30SM și un bombardier de front Su-34 au fost interceptate și distruse de sistemele de apărare aeriană ale Kievului.
Deși Ministerul Apărării de la Moscova nu a emis o confirmare oficială, datele transmise de Centrul pentru Combaterea Dezinformării (CPD) indică o acțiune defensivă coordonată care ridică semne de întrebare asupra sustenabilității misiunilor de patrulare rusești în zonele de interdicție aeriană (A2/AD) din sudul Ucrainei.
Andriy Kovalenko, directorul CPD, a precizat că sistemul MIM-104 Patriot a fost probabil vectorul utilizat pentru neutralizarea avionului Su-30SM. Această utilizare a sistemelor Patriot în configurații mobile de ambuscadă aeriană demonstrează o integrare avansată a datelor de supraveghere pe distanțe lungi în rețeaua de foc a Ucrainei.
Su-30SM este o platformă derivată din linia Flanker, dotată cu radar cu baleiaj electronic pasiv (PESA), fiind esențială pentru misiunile de superioritate aeriană și escortă ale aviației navale ruse. Pierderea unei astfel de unități, împreună cu echipajul, reprezintă o degradare a capacității VKS de a monitoriza și securiza traficul maritim în nord-vestul Mării Negre.
În paralel, raportarea doborârii unui bombardier Su-34 indică o presiune constantă asupra flotei de atac la sol a Rusiei. Platforma Su-34, optimizată pentru lansarea munițiilor ghidate cu precizie (PGM) și a bombelor cu kit de planare (KAB), a suferit cele mai ridicate rate de distrugere dintre toate avioanele rusești de generație nouă.
Doborârea simultană a avioanelor Su-30 și Su-34 forțează retragerea forțelor aeriene din Marea Neagră
Dificultatea înlocuirii acestor aeronave este accentuată de dependența industriei ruse de apărare de microelectronica occidentală, restricționată prin sancțiuni economice stricte. Lipsa componentelor critice pentru radarele de bord și sistemele de război electronic afectează direct rata de producție a noilor celule de aviație în fabricile de la Novosibirsk și Irkutsk.
Din punct de vedere strategic, aceste pierderi forțează o recalibrare a tacticii rusești în teatrul de operațiuni maritim. VKS se vede obligată fie să retragă patrulele aeriene la distanțe care reduc eficacitatea senzorilor de bord, fie să suplimenteze escortele cu avioane de război electronic, dispersând și mai mult resursele deja solicitate pe frontul de est.
Doborârea acestor avioane deasupra Mării Negre ar putea forța Rusia să își reevalueze patrulele aeriene în zona de sud a Ucrainei. În contextul în care Ucraina a demonstrat în repetate rânduri capacitatea de a lovi ținte la mare distanță, „zona gri” din jurul Insulei Șerpilor devine un cimitir de active scumpe pentru Moscova.
Fără o acoperire aeriană constantă, operațiunile flotei ruse și lansările de rachete de croazieră din larg devin mai vulnerabile în fața dronelor maritime și aeriene ucrainene. Această pierere forțată de capabilități ar putea duce la o scădere a tempoului operațional al VKS, oferind Ucrainei o fereastră tactică necesară pentru stabilizarea frontului de sud.
Deși Statul Major al Ucrainei nu a emis încă un comunicat oficial, multiplicarea surselor – inclusiv a celor care au raportat anterior cu acuratețe pierderile rusești – sugerează că data de 28 ianuarie 2026 va rămâne în istoria recentă a aviației ca o „zi neagră” pentru Flota Mării Negre.
Prețul stabilității de moment și iluzia „bandajului” diplomatic: Cum a transformat negocierea Groenlandei pilonul european al NATO într-un ''produs politic'' tranzacționabil
