Defense România Forțele navale Probleme pe USS Abraham Lincoln: Echipajul se plânge de epuizare, după ce portavionul se află pe mare de peste opt luni

Probleme pe USS Abraham Lincoln: Echipajul se plânge de epuizare, după ce portavionul se află pe mare de peste opt luni

Avioane F-18 care execută misiuni de luptă de pe portavionul Abraham Lincoln - Foto: CENTCOM
Sănătatea mintală a militarilor, care se află pe mare de peste 200 de zile, se deteriorează. Democrații din Congres au cerut explicații din partea Marinei cu privire la condițiile de la bordul navei.

Rapoarte îngrijorătoare apar în legătură cu situația de pe portavionul american USS Abraham Lincoln.

Desfășurarea portavionului în Orientul Mijlociu s-a prelungit la peste opt luni, iar epuizarea și problemele de sănătate mintală se accentuează în rândul marinarilor și al familiilor acestora. Potrivit unor informații, mai mulți membri ai echipajului ar fi încercat să sară peste bord.

Lista problemelor e mai lungă și include lipsa frecventă a apei calde, raționalizarea alimentelor și a săpunului, toaletele defecte și munca de 12-16 ore fără pauză.

USS Abraham Lincoln se află în misiune din 21 noiembrie, iar revenirea sa la bază, așteptată inițial în luna mai, a fost prelungită semnificativ. La bord se află aproximativ 5.000 de marinari și pușcași marini, implicați în operațiunile americane din Orientul Mijlociu.

Potrivit publicației Stars and Stripes, familiile marinarilor s-au plâns de dificultățile de comunicare cu cei dragi și de incertitudinea privind momentul în care nava se va întoarce acasă.

Îngrijorările familiilor au fost exprimate și în cadrul unei întâlniri organizate la San Diego, la care au participat peste 200 de rude ale marinarilor și secretarul interimar al Marinei, Hung Cao.

Viceamiralul Joseph Cahill, unul dintre comandanții de rang înalt ai Marinei americane, a recunoscut că misiunile prelungite reprezintă o povară semnificativă pentru militari și familiile acestora. Marina americană afirmă că la bordul portavionului sunt disponibili consilieri psihologici, capelani și personal medical.

Marina americană pregătește în prezent portavionul USS Theodore Roosevelt pentru a înlocui portavionul USS Abraham Lincoln. Data exactă a schimbării portavioanelor sau a revenirii lui Lincoln nu a fost însă dezvăluită, din motive de securitate.

Democrații din Congres au cerut explicații Marinei americane cu privire la condițiile de la bordul portavionului.

Într-o scrisoare adresată secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, senatorul Richard Blumenthal a solicitat Marinei informații despre condițiile de la bordul navei, care nu a acostat într-un port „de peste 200 de zile, un record pentru cele mai multe zile consecutive petrecute pe mare”.

Alte știri de interes