66 de miliarde de dolari sunt ceruți pentru finanțarea de noi proiecte navale, iar aici intră în scenă noua clasă Trump.
Cei de la Axios care au analizat aceste cerințe, arată că la fel ca în cazul oricărei administrații, cererea este mai degrabă un mesaj politic și nu o decizie definitivă care e de fapt în mâinile Congresului.
Ce spun experții?
„Fiecare componentă a acestei proiecții de buget va necesita o capacitate sporită din partea industriei, iar asta va însemna lucruri care depășesc cu mult sistemele de armament”, a declarat pentru sursa citată Drew Wandzilak, director la Alumni Ventures.
„Va fi vorba despre provocări privind capacitate de producție, despre energie și va fi vorba despre protejarea acelor active”, mai punctează expertul militar.
Această proiecție bugetară depășește orice cifre și, scrie Axios, depășește „până și consolidarea militară din epoca Reagan, apropiindu-se de creșterile istorice de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial”.
66 de miliarde de euro pentru nave de luptă și pentru „finanțarea inițială” a navelor din clasa Trump
USS Defiant, prima navă din clasa Trump, imagine concept. Photo source: Naval Sea Systems Command image via USNI
Așa cum am menționat deja, e doar o proiecție și o solicitare a Casei Albe, lucru obișnuit pentru orice Administrație Prezidențială, forma finală a bugetului fiind stabilită de Congresul american.
Interesant e că din suma solicitată, aproape 66 de miliarde de dolari sunt pentru construcții navale, iar aici sunt incluse și18 nave de luptă și 16 nave auxiliare. Se menționează, de asemenea, „finanțarea inițială” pentru cuirasate moderne din clasa Trump și noi fregate.
Cuirasatele care îi vor purta numele președintelui american sunt parte din proiectul pe care Trump îl numește „Flota de Aur”.
Proiectul navelor din clasa Trump a fost anunțat de Casa Albă la începutul lunii decembrie, așa cum menționa și DefenseRomania la vremea respectivă.
„Nu a mai existat niciodată ceva asemănător acestor nave. A existat o lungă discuție despre cum vor arăta, dar este clar că vor fi cele mai rapide, cele mai mari și de 100 de ori mai puternice nave decât orice navă de luptă construită vreodată. Vor fi cele mai mari nave de război din istoria omenirii” - Donald Trump, la momentul anunțării clasei care îi va purta numele
La momentul anunțului se vorbea de un număr între 20-25 de astfel de nave. Tot atunci Trump a anunțat și o nouă clasă de portavioane, lucru care a ridicat și mai multe sprâncene în contextul în care SUA tocmai ce au dezvoltat clasa de portavioane Ford care va înlocui treptat clasa Nimitz.
Cuirasatele din clasa Trump
Din ceea ce știm din presa americană despre noua clasă Trump, cu mențiunea că există puține spre deloc informații oficiale, fiecare navă va avea un deplasament între 30.000 și 40.000 de tone, fiind deci mai mici decât cuirasantele din clasa Iowa construite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar totuși vor fi semnificativ mai mari decât distrugătoarele din clasa Zumwalt. În comparație acestea au un deplasament de aproximativ 15.000 de tone. Navele vor dispune de armament de ultimă generație, precum rachete de croazieră, precum și cu rachete hipersonice, dar și tunuri electromagnetice, arme laser sau armament nuclear.
Navele vor avea o lungime între 256 până la 268 de metri și o lățime între 32 și 35 de metri. Echipajul va fi format din 650 până la 850 de marinari.