Defense România Securitate & Externe NATO Președintele Nicușor Dan spune că România forțează menționarea Mării Negre în Declarația finală a summitului NATO de la Ankara

Președintele Nicușor Dan spune că România forțează menționarea Mării Negre în Declarația finală a summitului NATO de la Ankara

Sursă foto: Forțele Navale Române - Facebook
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat azi înaintea participării la Summitul NATO de la Ankara, că România va insista pe importanţa regiunii Mării Negre, aspect care să fie menţionat în Declaraţia finală a reuniunii la nivel înalt.

El a spus că în proiectul de Declaraţie se menţionează unitatea, Articolul 5 al Tratatului NATO şi legătura transatlantică.

De asemenea, a evidenţiat că acesta este un summit în care s-a agreat o creştere a cheltuielilor militare iar "întrebarea este în ce măsură banii se transformă în echipamente".

"Important este că în proiectul de Declaraţie se menţionează ameninţarea rusă, deci implicit Flancul estic, evident războiul din Ucraina", a explicat şeful statului.

În acest context, Nicuşor Dan a afirmat că nu vede un risc în retragerea în viitor a trupelor americane de pe Flancul estic şi a făcut referire la Summitul de la Haga de anul trecut.

"A fost o încercare de reechilibrare a contribuţiilor de securitate între Statele Unite şi ceilalţi parteneri. Şi, dacă aţi văzut proiectul de Declaraţie a summitului acestuia, o să vedeţi că în mai multe locuri se vorbeşte de contribuţia Canadei şi a statelor europene.

Deci suntem pe traseul bun pentru echilibrare. Acum, parte din contribuţia care se cuantifică în bani este şi prezenţa trupelor americane în Europa şi bineînţeles că asta o să fie o discuţie pe termen scurt, mediu şi lung, din momentul acesta. Reechilibrare înseamnă inclusiv asta. Însă, prin faptul că se vorbeşte expres de ameninţarea rusă, eu, în momentul acesta, nu văd un risc de retragere a trupelor de pe Flancul estic", a subliniat şeful statului.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes