Situată la 24 de kilometri de coastă, această formațiune teritorială procesează 90% din exporturile de țiței ale Iranului. Apele de mare adâncime din jurul insulei permit andocarea unora dintre cele mai mari tancuri petroliere, capabile să transporte 85 de milioane de galoane de petrol către cumpărătorii internaționali, în special China. Această infrastructură generează fondurile necesare pentru funcționarea guvernului iranian și a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice.
Loviturile executate de Comandamentul Central al SUA au vizat exclusiv depozitele de rachete, facilitățile pentru mine navale și sistemele de apărare antiaeriană, lăsând intactă infrastructura de extracție și export. Decizia reprezintă un avertisment: Statele Unite dețin controlul asupra capacității Iranului de a-și finanța acțiunile militare.
Strategia blocadei din Strâmtoarea Ormuz
Acțiunea ordonată de președintele Donald Trump reprezintă un răspuns la ordinul noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, de a bloca navigația prin Strâmtoarea Ormuz. Acest canal maritim facilitează tranzitul a aproximativ 20% din volumul global de petrol și gaze naturale lichefiate. Prin oprirea traficului comercial, Iranul a forțat creșterea prețului barilului de petrol la peste 100 de dolari, provocând o perturbare majoră a piețelor energetice globale.
Teheranul utilizează un arsenal asimetric pentru a menține această blocadă. Forțele navale iraniene folosesc ambarcațiuni rapide de atac, vehicule de suprafață fără echipaj, drone, baterii de rachete de coastă și un stoc estimat între 5.000 și 6.000 de mine marine. Operațiunile de deminare necesare pentru redeschiderea strâmtorii sunt lente și necesită protecție militară masivă împotriva atacurilor executate de pe coastele iraniene.
Rețeaua de insule militarizate
Pentru a înțelege planificarea tactică a Iranului, trebuie analizat rolul celorlalte insule din Golful Persic. Kharg este centrul economic, dar proiecția forței militare se realizează prin alte teritorii. Insulele Abu Musa și Tunb, ocupate de forțele iraniene în 1971, funcționează ca baze militare avansate echipate cu garnizoane și sisteme de rachete care acoperă rutele de navigație. De asemenea, insula Qeshm, cea mai mare din regiune, găzduiește facilități logistice, iar surse guvernamentale iraniene raportează că stația sa de desalinizare a apei a fost deja avariată în timpul recentelor schimburi de focuri.
Neutralizarea siturilor militare de pe aceste insule este o condiție tehnică prealabilă obligatorie pentru ca Statele Unite și țările aliate să poată asigura securitatea navelor comerciale.
Vor determina aceste atacuri americane Iranul să cedeze? Toate datele şi analizele indică faptul că o capitulare imediată este improbabilă. Regimul de la Teheran a reacționat prin amenințarea directă că va distruge infrastructura energetică a statelor din regiune care cooperează cu Statele Unite, în cazul în care facilitățile petroliere de pe Kharg vor fi bombardate.
Iranul menține capacitatea tehnică de a lansa un număr ridicat de drone și rachete ieftine asupra rafinăriilor și uzinelor de desalinizare aparținând țărilor arabe vecine. Deși atacul american a demonstrat că Statele Unite pot anula capacitatea de export a Iranului în orice moment, regimul islamic utilizează perturbarea traficului maritim ca instrument principal de negociere.
Având în vedere declarațiile președintelui american care resping o soluționare diplomatică imediată și care afirmă că SUA ar putea repeta loviturile, probabilitatea unei escaladări regionale în care Iranul va viza infrastructura civilă a statelor din Golf rămâne ridicată.