Defense România Forțele aeriene Oaspete neașteptat la Baza Aeriană Sigonella din Italia: O dronă americană de cercetare MQ-4C Triton a fost dislocată pentru prima dată în zona Mării Mediterane

Oaspete neașteptat la Baza Aeriană Sigonella din Italia: O dronă americană de cercetare MQ-4C Triton a fost dislocată pentru prima dată în zona Mării Mediterane

Drone MQ-4C Triton, sursă foto: Northrop Grumman
Potrivit site-ului itamilradar.com, în dimineața zilei de 30.03.2024, în jurul orei 10:00 CET, un oaspete neobișnuit a aterizat la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia. Pentru prima dată, o dronă de cercetare de tip Northrop Grumman MQ-4C Triton aparținând Forțelor Navale ale SUA a sosit în zona Mării Mediterane.

Drona americană, cu numărul de înregistrare 169659, a fost adusă în Italia de la Baza Aeriană Mayport din SUA, de unde a decolat cu o zi în urmă, la ora 19:30 CET.

Baza Aeriană Sigonella găzduiește deja alte tipuri de drone aparținând SUA (Global Hawk și Reaper) și NATO (Phoenix).

MQ-4C Triton este singurul tip de vehicul aerian fără pilot de mare altirudine și de rezistență îndelungată din dotarea Forțelor Navale americane. Drona este destinată pentru executarea unor operațiuni de tip ISR (intelligence, surveillance, reconnaissance) și de targeting.

Forțele Navale ale SUA au primit deja în dotare cinci drone MQ-4C, ultima dintre ele fiind livrată în luna iunie a anului trecut. În septembrie 2023, drona Northrop Grumman MQ-4C Triton a atins Capacitatea operațională inițială (IOC) în cadrul Marinei americane.

Este prima desfășurare în Marea Mediterană a unei drone MQ-4C, iar în zilele următoare se va vedea unde va fi angajată și, mai ales, dacă va îndeplini misiuni similare cu cele efectuate în prezent de dronele Global Hawk dislocate în Sicilia.

Comentariul autorului: Cu certitudine, drona americană de cercetare de tip MQ-4C Triton va fi adusă în zona Mării Negre, acolo unde operează frecvent toate tipurile de drone aflate la Baza Aeriană Sigonella.

De asemenea, o altă destinație posibilă pentru vehiculul aerian fără pilot va fi reprezentată de estul Mării Mediterane, în zona conflictului israeliano-palestinian.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes