Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Militarii ucraineni îi lasă pe ruşi fără tehnică militară. Un alt sistem radar rusesc a fost adăugat la colecţia de trofee militare a armatei ucrainene

Militarii ucraineni îi lasă pe ruşi fără tehnică militară. Un alt sistem radar rusesc a fost adăugat la colecţia de trofee militare a armatei ucrainene

Forțele armate ale Ucrainei conţinut să-şi mărească colecţia de trofee militare, cea mai nouă ’’achiziţie’’ este un alt sistem radar performant pe care forţele ruse de ocupaţie l-au utilizat de la începutul agresiunii militare asupra Ucrainei. După cum precizează şi mass-media ucraineană, într-un mod ironic la adresa armatei ruse, în acest ritm, Ucraina va avea mult mai multe echipamente militare după război decât a avut înainte.

După cum precizează analiştii publicaţie Defense Express, un alt sistem radar rusesc a fost capturat de către soldaţii ucraineni şi urmează să fie adăugat la colecţia de trofee militare ruseşti a armatei ucrainene.

Astfel, este vorba despre o stație radar 1L261 a complexului 1L260 „Zoo-1M” ​​- aceasta este o versiune actualizată a complexului „Zoo-1”, care a fost lansat în 2013.

Sistemul radar de recunoaștere Zoopark-1, denumit în occident radar de contra-baterie, a fost dezvoltat de fosta Uniune Sovietică în anii 1980 ca înlocuitor pentru sistemul radar APK-1 Ris.

Zoopark-1 a fost conceput pentru a determina automat coordonatele pozițiilor artileriei inamice, cum ar fi mortiere, obuziere, lansatoare de rachete și sisteme de rachete tactice. Sistemul radar Zoopark-1 poate servi și la monitorizarea rezultatelor tragerii propriilor sisteme de artilerie. 

Citeşte şi: Sistem rusesc de război electronic, capturat lângă Kiev

Sistemul radar de informații Zoopark-1 este complet autonom și are nevoie de cinci minute pentru a fi configurat. Radarul poate urmări obuze de artilerie de 82 până la 120 la distanțe de până la 17 kilometri. Poate detecta proiectile de 105 până la 155 mm la distanțe de 12 kilometri, sisteme de lansare multiple de rachete la distanțe de 22 de kilometri și rachete tactice la distanțe de până la 45 de kilometri. Radarul poate urmări până la 12 ținte simultan şi detectând până la 70 de poziții de tragere într-un minut.


Zoopark-1M


1L260 Zoopark-1M este un sistem radar mobil conceput pentru a detecta pozițiile sistemelor de artilerie inamice. În plus, sistemul poate oferi asistență pentru sistemele de artilerie proprii, ajutându-le să-și ajusteze coordonatele pentru a lovi efectiv ținta desemnată.

Citeşte şi: Armata ucraineană a capturat o staţie radar rusescă în perfectă stare de funcţionare

Sistemul radar 1L260 poate detecta un obuz de artilerie de 155 mm la o distanță de 23 de kilometri sau 27 de kilometri pentru obuzele de 203 mm. Poate detecta rachete de artilerie la distanțe cuprinse între 32 și 45 de kilometri. O rachetă balistică tactică poate fi detectată la o distanță de 65 de kilometri. 

1L260 poate fi gata pentru desfășurare sau evacuare în cinci minute, urmărind până la 12 ținte simultan. În azimut acoperă un sector de 2,5 până la 90 de grade.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes