Ca urmare a evoluției țintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea, precizează MApN.
Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localității Eforie Nord, evoluând ulterior în direcția Topraisar.
Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.
Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.
Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.
Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă.
MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea.