Defense România News Înaintări în grad și treceri în rezervă în Armata română

Înaintări în grad și treceri în rezervă în Armata română

Luni, 2 martie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale a avut loc ceremonia de înaintare în gradul următor şi de trecere în rezervă, la termen, a generalului-locotenent Liviu-Marilen Lungulescu, şeful Direcţiei generale management resurse umane, a generalului-maior Bogdan Călimănescu, locţiitorul şefului Direcţiei generale management resurse umane, şi a generalului-maior ing. Costică Postolache, comandantul Comandamentului Apărării Cibernetice.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, i-a felicitat pe cei trei generali, atât în numele său, cât și în numele ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, pentru activitatea prodigioasă pe care au avut-o „în cele patru decenii în uniforma militară şi în slujba ţării", potrivit unui comunicat emis de MApN către DefenseRomania.

Generalul Petrescu le-a urat sănătate și pensie lungă, precizând că această zi unică pentru militari reprezintă, de fapt, un nou început. Șeful Statului Major le-a urat acestora să își îndeplinească toate dezideratele pe plan personal.

„Sperăm ca, şi după trecerea în rezervă, să ne rămână alături, să ne sprijine cu idei, cu soluţii şi să fie preocupaţi în continuare de ceea ce se întâmplă în Ministerul Apărării Naţionale", a concluzionat șeful Statului Major al Apărării.

În cadrul ceremoniei, cei trei generali au primit distincții, respectiv Emblema de Merit în Serviciul Armatei României, clasa I, pentru generalul-locotenent Bogdan Călimănescu şi generalul-maior ing. Costică Postolache, şi Emblema de Merit ştiinţă Militară, clasa I, pentru generalul-locotenent Liviu-Marilen Lungulescu, mai informează sursa citată.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes