Defense România News Franța și Germania, pas înapoi în fața Rusiei. Moscova ”își are locul” în Consiliul Europei

Franța și Germania, pas înapoi în fața Rusiei. Moscova ”își are locul” în Consiliul Europei

Emannuel Macron și Vladimir Putin la Palatul Versailles
Franţa şi Germania au jucat din nou 'cartea temperării' marţi seara în criza dintre Rusia şi Consiliul Europei, asigurând Moscova că 'îşi are locul' în acest organism paneuropean.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel l-au asigurat pe preşedintele rus Vladimir Putin că 'Rusia îşi are locul (în Consiliul Europei) şi au subliniat importanţa găsirii unei soluţii rapide care să permită menţinerea acesteia (în cadrul instituţiei), cu toate drepturile şi obligaţiile care îi revin', a indicat Palatul Elysee după o convorbire telefonică avută între cei trei lideri.

Franţa prezidează de săptămâna trecută Consiliul Europei, având sarcina dificilă de a scoate organizaţia paneuropeană de apărare a drepturilor omului din criza sa cu Rusia.

Rusia a fost suspendată după ce a anexat Crimeea

Pentru a sancţiona anexarea Crimeii de către Moscova, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a suspendat dreptul de vot în 2014 pentru delegaţia rusă. Moscova a replicat prin politica 'scaunului gol'. Din 2017, Rusia nu şi-a mai achitat contribuţia de 33 milioane de euro la bugetul anual al Consiliului Europei (CE).

Conform regulilor Consiliului, un stat membru care nu-şi plăteşte contribuţia riscă excluderea după doi ani, începând cu luna iunie pentru Rusia.

Aceasta înseamnă că Moscova nu va participa în iunie la alegerea noului secretar general al organizaţiei, o posibilitate care, potrivit Rusiei, ar putea să însemne plecarea sa din CE.

Or, miniştrii statelor membre ale Consiliului Europei au afirmat la 17 mai - într-o declaraţie prudentă - că ei 'lansează un apel la participarea delegaţiilor din toate statele membre' la sesiunea din iunie. Această nouă poziţie a Consiliului Europei a provocat indignarea Kievului.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes