Rachete balistice FP-7 și FP-9
Cea mai apropiată de intrarea în serviciu este racheta balistică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 300 de kilometri.
Potrivit CEO-ului Fire Point (Compania ucraineană Fire Point care dezvoltă racheta), Iryna Terekh, FP-7 a trecut prin aproximativ 15 lansări de test și a intrat în procesul de codificare, ultima etapă înainte de introducerea în dotare.
„Racheta balistică cu rază scurtă de acțiune este, am putea spune, deja gata. Adică, trece prin procesul de codificare”, a spus Terekh, într-un interviu video, preluat de united24media.
Compania estimează că această versiune, cu o rază de aproximativ 300 de km, ar putea fi utilizată în luptă în toamna acestui an.
Dacă proiectul s-ar concretiza pe câmpul de luptă, asta ar reprezenta o creștere importantă a razei la care Ucraina ar putea executa lovituri, folosind propriile rachete balistice, nu doar drone.
Mult mai importantă pentru loviturile la distanță este însă FP-9, o rachetă balistică mai mare, pentru care Fire Point declară o rază de acțiune de până la 850 de kilometri. CEO-ul Fire Point spune că dezvoltarea acesteia ar urma să fie finalizată până la sfârșitul toamnei. Terekh a declarat că obiectivul este ca FP-9 să poată lovi inclusiv Moscova.
FP-9 nu este însă încă operațională. Fire Point se află în etapa finală de dezvoltare și testare, astfel că între declarațiile companiei și o capacitate militară efectiv disponibilă rămân etape de testare și certificare.
Proiectul antirachetă FREYJA
În paralel, aceeași familie de rachete FP-7 este folosită pentru un scop complet diferit.
Abordarea ucrainenilor de la Fire Point este intereseantă, aceșitea lucrând în paralel la două probleme: balistica și antibalistica.
FP-7 și FP-9 sunt destinate lovirii țintelor terestre, iar FP-7.x este dezvoltat pentru a distruge rachete balistice în cadrul FREYJA.
FP-7.x este varianta interceptor a FP-7 și reprezintă baza interceptorului pentru sistemul antibalistic FREYJA. În iunie, Iryna Terekh a anunțat că Fire Point a efectuat un zbor complet controlat și cu manevrare al FP-7.x, test considerat de companie un pas important pentru dezvoltarea interceptorului. Reuters despre testul FP-7.x și FREYJA
Iryna Terekh spunea zilele trecute că primul test real de interceptare a unei ținte balistice este așteptat la mijlocul lui 2027, oficialul companiei ucrainene citat de Ukrinform referindu-se la demonstrarea efectivă a interceptării unei ținte balistice (test de luptă), nu doar la testele de lansare ale rachetei.
Fire Point urmărește ca FREYJA să fie o alternativă mai ieftină și produsă în număr mare față de sistemele Patriot. Compania a vorbit despre un cost-țintă de sub un milion de euro pentru un interceptor, dar această valoare este un obiectiv al programului, nu un cost deja demonstrat în producție.
Trebuie spus că FREYJA nu înseamnă însă doar racheta-interceptoare.
Sistemul are nevoie de radare de supraveghere și de urmărire, de sisteme de dirijare și de un centru de comandă care să integreze toate aceste componente, în proiect fiind implicate mai multe companii mari europene din domeniul apărării.