Defense România Forțele aeriene F-35-urile olandeze vor zbura alături de drone inteligente: Olanda intră în programul american CCA, Drone de Luptă Colaborativă

F-35-urile olandeze vor zbura alături de drone inteligente: Olanda intră în programul american CCA, Drone de Luptă Colaborativă

Imagine concept cu un F-35 și noile drone CCA (Collaborative Combat Aircraft). Photo source: Lockheed Martin
Programul CCA american își propune să crească eficacitatea avioanelor tactice de generația a 5-a și a 6-a ale aviației militare a SUA.

În octombrie anul trecut, Ministerul Apărării al Regatului Țărilor de Jos a semnat o scrisoare de intenție pentru a se alătura potențial programului de Dronă de Luptă Colaborativă (CCA) condus de Pentagon. 

Pe 19 martie, secretarul de stat olandez pentru Apărare, Derk Geertsz Boswijk, a informat Parlamentul că scrisoarea de acceptare pentru aderarea oficială la programul CCA va fi semnată înainte de 8 aprilie – dată la care expiră termenul limită pentru trimiterea scrisorii de acceptare.

Olanda urmărește în primul rând acumularea de cunoștințe în domeniul CCA (Dronele aeriene de luptă colaborativă)

„Este crucial ca Apărarea să acumuleze cunoștințe pentru posibila achiziție, integrare și desfășurare de aeronave de luptă fără pilot în viitorul apropiat. În cadrul proiectului MOBIUS - care se concentrează pe dezvoltarea cunoștințelor privind CCA - Apărarea se orientează astfel încât să putem face alegeri informate cu privire la achiziționarea de echipamente pe termen lung. Alinierea oferă acum Apărării oportunități concrete pentru dezvoltarea cunoștințelor în timpul fazei de testare, cercetare și dezvoltare. Prin participarea la programul american, putem acumula cunoștințe pe care le putem utiliza în Olanda și într-un context european”, precizează Boswijk.

Bugetul alocat participării la program va fi cuprins între 50 și 100 de milioane de euro. „Prin participarea la acest program de cunoaștere și inovare, Olanda nu își asumă nicio obligație viitoare de a achiziționa CCA-uri americane”, precizează Boswijk în informarea către Parlamentul Țărilor de Jos. 

De ce Olanda nu alege variante europene de CCA-uri?

Drona de luptă YFQ-42A , proiectată și dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems

Dronele aeriene de luptă colaborativă sunt strâns legate de avioanele tactice de generația a 5-a și a 6-a, iar Europa, care este axată doar pe generația a 6-a, este în urmă cu evoluția programelor sale și, totodată, nu oferă oportunități de participare.

În Europa, există două programe majore de cooperare internațională pentru viitoarele aeronave de vânătoare, dintre care capacitatea potențială de luptă fără pilot este o componentă. Ambele inițiative se află într-un stadiu incipient, cu un accent inițial pe sistemele cu pilot de a șasea generație și, în prezent nu oferă oportunități de a participa la un program de cunoaștere și inovare pentru aeronavele de luptă fără pilot(…) Programul american este semnificativ mai avansat în dezvoltarea sistemelor fără pilot decât programele europene. Programul CCA oferă Apărării oportunități concrete pentru construirea accelerată a cunoștințelor despre sistemele autonome în Olanda și Europa. Și oferă posibilitatea integrării cu avioanele de vânătoare olandeze de a cincea generație, ceea ce nu este posibil cu alternativele europene”, precizează Boswijk.

Cu toate acestea, Olanda rămâne dispusă pentru și pentru alte colaborări internaționale

„Nu excludem o cooperare ulterioară cu alte țări în domeniul CCA în viitor și continuăm să monitorizăm îndeaproape evoluțiile la nivel mondial și în special într-un context european. În plus, Apărarea explorează posibilități de a implica industria inovatoare olandeză în dezvoltarea CCA în viitor”, precizează Boswijk. 

Nota autorului:

Fără a se alătura programului CCA al SUA, Germania ar putea alege o dronă americană pentru a însoți avioanele Eurofighter EF-2000 ale Luftwaffe și chiar F-35A. În acest sens, Airbus a încheiat un parteneriat cu Kratos pentru XQ-58 Valkyrie, la fel ca Rheinmetall cu Anduril, care concurează pentru a furniza Forțelor Aeriene Americane YFQ-44A „Fury”.

Kratos XQ-58 (de tip „loyal wingman”) / Foto: 88 Air Base Wing Public Affairs

Pornind de la realitățile geopolitice actuale caracterizate de provocări mari de securitate pe termen scurt, Forțele Aeriene Americane intenționează să nu mai aștepte întregul proces de maturizare a tehnologiei CCA pentru a declara aceste drone gata de luptă. 

Astfel prima dronă ar urma să fie deja operațională încă din 2027 cu nivelul de dezvoltare care este atins la data respectivă. Tehnologia de fabricare a acestor drone, una extrem de modularizată și de deschisă, va permite integrarea noilor etape de dezvoltare foarte rapid fără a afecta ritmul de livrare la trupe.

Toate acestea înseamnă de fapt că CCA-urile americane au atins deja un nivel minim acceptabil pentru a desfășura acțiuni comune de luptă cu avioanele F-22, F-35 și, posibil, chiar cu bombardierul strategic B-21 Raider.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes