”Ca parte a sistemului AIR SHIELDING, pe 29 iunie a avut loc exercițiul lunar de apărare sol-aer, coordonat de Comandamentul Aerian al NATO de la Ramstein.
La această ediție, pe cerul românesc s-au antrenat (aeronave) Rafale francez, Eurofighter Typhoon italian și F-16 românesc. Datorită implementării atât a sistemului francez de apărare sol-aer de ultimă generație Mamba, desfășurat din 16 mai 2022 la baza Capul Midia cât și a Centrului de Management a Apărării în Dimensiunea a 3-a (tot francez – nota autorului), avioanele de vânătoare aliate s-au confruntat în condiții reale, cu o amenințare sol-aer simulată”, a informat Ministerul Forțelor Armate Franceze, în cadrul celei mai recente actualizări a operațiilor desfășurate în Teritoriile franceze de peste mări și în străinătate.
Potrivit scenariului exercițiului, două Eurofighter italiene și sistemul MAMBA s-au opus unui Rafale francez, două Eurofighter italiene și două F-16 românești. Un avion cisternă A330 MRTT Voyager britanic a alimentat avioanele de luptă multirol.
Pe parcursul acestei misiuni de instruire, mijloace implicate au au fost sprijinite cu informații de o aeronavă NATO E-3A dedicată misiunilor AWACS și de Centrul de Raportare de Control (CRC).
Exercițiul contribuie la întărirea interoperabilității între țările aliate prezente pe cerul european, a mai precizat Ministerul Forțelor Armate Franceze.