Defense România News Două avioane s-au ciocnit în România! O nouă tragedie aviatică - FOTO

Două avioane s-au ciocnit în România! O nouă tragedie aviatică - FOTO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, sâmbătă, pe timpul unor zboruri de antrenament efectuate deasupra localităţii Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava, incident în urma căruia unul dintre piloţi a decedat, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 

Potrivit IGSU, după ciocnire, ambele aparate de zbor s-au prăbuşit în afara pistei, piloţii rămânând blocaţi în interior. Unul dintre aceştia a fost declarat decedat. Celălalt pilot se află în stare deosebit de gravă.

"Cei doi piloţi de la manşe au rămas încarceraţi, iar unul dintre ei este inconştient. Pilotul inconştient a fost declarat decedat. Celălalt pilot a fost extras din avion şi stabilizat de echipele medicale", susţin reprezentanţii IGSU. 

La faţa locului acţionează o autospecială complexă de stingere şi descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava. 

Un elicopter SMURD a fost chemat pentru prelua cel de-al doilea pilot pentru a-l transporta la Iaşi. 

Potrivit martorilor, avioanele s-au ciocnit la 200-300 metri înălțime în timul unui zbor de antrenament.

Sursă foto: ISU Suceava

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes