Confruntarea aeriană între avioanele de luptă aliate a avut loc deasupra Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
Potrivit biroului de presă al Alianței Nord-Atlantice, scenariul a implicat un atac al opt avioane de luptă. Astfel, în tabăra „atacatorilor” s-au aflat două avioane spaniole F-18, alături de alte două F-18 finlandeze și două F-16 grecești. În „defensivă” au apărat spațiul aerian al României șase avioane, două F-18 finlandeze, două F-16 grecești și două Eurofighter Typhon britanice.
De precizat că o parte din avioanele implicate în exercițiu se află pe final de misiune în țara noastră. Mâine va avea loc ceremonia de încheiere a misiunii detașamentului Forțelor Aeriene Finlandeze și a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, tot la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
Avioane F-16 ale României în timpul unei misiuni de interceptare. Foto: Forțele Aeriene Române
Scenariul a fost unul complex. În operațiunile de tip dogfight deasupra României a implicat și un sistem antiaerian francez MAMBA
Potrivit sursei citate, pe lângă confruntarea aeriană, au fost efectuate misiuni de realimentare aeriană cu două avioane, un A4000 spaniol și un KC-135 Stratotanker al Turciei.
Mai mult, în „luptă” a intrat și un sistem antiaerian MAMBA. Sistemul sol-aer a luat parte la confruntarea aeriană a avioanelor, mai precizează NATO.
Amintim că după invadarea Ucrainei, ca parte a Forței de Răspuns a NATO, în țara noastră a fost dislocat contingentul francez. Grupul de Luptă al NATO din România, ca parte a misiunii Aigle, în care Franța e națiune-cadru, este dispus la Cincu.
Dar la Capu Midia francezii au dislocat și un sistem antiaerian de ultimă generație MAMBA care e operat de militari francezi, dar se află sub comanda NATO.
Dotat cu rachete cu rază lungă de tip Aster 30 produse de MBDA, sistemul MAMBA a fost certificat NATO în la puțin timp după dislocarea lui la malul Mării Negre în 2022.
Revenind la confruntarea aeriană de tip dogfight care a avut loc deasupra României, NATO precizează că ea a prerezentat o demonstrație privind interoperabilitatea aliaților.
Întreaga coordonare a scenariului și a misiunii a avut loc de la Centrul de Comandă și Control Tactic al Forțelor Aeriene Române, centru cenactat la Centrul NATO de operațiuni aeriene combinate (CAOC-TJ) de la Baza Militară Aeriană de la Torrejon din Spania.
„Această misiune (n.r. - operațiunea de luptă aeriană deasupra României) este un exemplu perfect de interoperabilitate între forțele aeriene ale Alianței și a diferitelor sisteme de armament, pe Flancul Estic al NATO. Am arătat capacități remarcabile de apărare și descurajare”, a declarat, potrivit NATO, comandatul centrului de la Torrejon, generalul-locotenent Juan Pablo Sanchez De Lara.
Misiunea desupra României mai arată că în ciuda faptului că deși mulți experți consideră că perioada luptelor aeriene de tip dogfight în aviație s-a încheiat, azi fiind mult mai importante armamentele și sistemele radar în vedere doborârii adversarului de la distanță, NATO nu neglijează sub nicio formă aceste operațiuni.
Foto: ROAF
Exercițiul din România vine la puțin timp după ce Alianța Nod-Atlantică a organizat o competiție de dogfight, la care au participat peste 30 de avioane de luptă din state membre NATO.
Atunci piloții de luptă ai statelor aliate și-au testat abilitățile în operațiuni de tip dogfight - lupte aeriane între avioane.
Un factor interesant al competiției de dogfight din luna iunie a acestui an a fost că piloții nu au știu cu ce avioane vor lupta până în momentul în care nu și-au întâlnit „adversarul” pe cer deschis. Coordonatele le-au primit într-un plic.