Experții americani care au planificat și coordonat această simulare avertizează că fractura majoră dintre planificarea militară și cea civilă de la Washington va întârzia destul de mult asistența acordată insulei în momentul unui atac al Chinei, indiferent de ce formă capătă acesta.
Cu ce probleme se confruntă SUA în respingerea unui război cibernetic și economic declanșat de China?
Mark Montgomery, cercetător principal la FDD și contraamiral în retragere al Marinei SUA, a denunțat lipsa de coordonare din interiorul administrației americane. În timp ce Washingtonul repetă constant scenariul unui conflict militar deschis pentru apărarea Taiwanului, se ignoră pregătirea sistematică pentru operațiunile cibernetice, considerate de experți mult mai iminente și mai greu de gestionat.
Departamentul Apărării de la Washington consideră că reziliența infrastructurii civile ține exclusiv de responsabilitatea altor agenții federale, în timp ce acele agenții nu dispun nici de bugetele necesare și nici de un proces operațional structurat pentru a derula astfel de simulări.
Scenariul testat în Taiwan a demonstrat modul în care Beijingul poate îngenunchea insula fără să tragă un singur foc. Exercițiul a simulat perturbări la nivelul rețelelor de telefonie mobilă, blocarea conectivității prin satelit și manipularea masivă a informațiilor, urmate de o a doua fază devastatoare: distrugerea cablurilor submarine, dezactivarea stațiilor electrice care susțin telecomunicațiile și prăbușirea rețelelor de rezervă.
Craig Singleton, directorul programului pentru China al FDD, a explicat că obiectivul acestui tip de atac hibrid este de a paraliza viața cotidiană și de a distruge încrederea publicului în guvernul de la Taipei, toate acestea evitând o confruntare militară directă cu forțele americane.
China folosește vulnerabilitățile informatice pentru a forța capitularea Taiwanului
Simularea a evidențiat o altă vulnerabilitate majoră a apărării taiwaneze și americane - subestimarea gravă a timpului necesar pentru repunerea în funcțiune a sistemelor de comunicații și bancare. Deși factorii de decizie politică estimează o revenire la normal a rețelelor în „minute și ore”, realitatea operațională din teren indică faptul că ar fi vorba de „zile sau săptămâni”, o diferență care poate fi fatală atunci când restabilirea unui serviciu depinde de un altul aflat deja în colaps.
Acest scenariu nu trebuie tratat ca fiind unul pur teoretic, deoarece el este deja influențat direct de campaniile reale de hacking coordonate de Beijing, precum Salt Typhoon și Volt Typhoon, ultima vizând infiltrarea în infrastructura critică pentru a o sabota în timpul unei crize.
Conform celei mai recente evaluări a amenințărilor publicată de Comunitatea de Informații a SUA în 2026, probabilitatea ca Beijingul să lanseze o invazie militară convențională a Taiwanului înainte de anul 2028 este în scădere. Conducerea chineză preferă un scenariu în care forțează capitularea insulei și concesiile politice tocmai prin această combinație letală de presiune economică și paralizie cibernetică.
Organizatorii exercițiului au subliniat că, dacă Partidul Democrat Progresist va câștiga un al patrulea mandat consecutiv în 2028, această constrângere hibridă se va intensifica masiv, iar sistemul decizional de la Washington trebuie să-și adapteze de urgență tacticile pentru a nu fi luat prin surprindere de o formă de război pentru care, în prezent, nu este pregătit.