Defense România Forțele aeriene Cum a învins Rafale în „contractul secolului” F-21, un avion care nu se va mai face, F-35 și Su-57 rusesc. Miliardele Indiei merg spre francezi

Cum a învins Rafale în „contractul secolului” F-21, un avion care nu se va mai face, F-35 și Su-57 rusesc. Miliardele Indiei merg spre francezi

Concept F-21 India, sursă foto: Lockheed Martin
India a aprobat oficial recent propunerea de a cumpăra 114 avioane de vânătoare multirol Rafale din Franța pentru a-și consolida aviația militară, în cea mai mare achiziție de echipament militar de până acum, denumită de presa internațională și „contractul secolului”.

Avioanele Rafale reprezintă cea mai mare și mai importantă achiziție aprobată dintr-un pachet de echipamente în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari pe care India intenționează să le cumpere pentru a-și moderniza armata.

Valoarea contractului pentru cele 114 de avioane Rafale, scrie și publicația The Diplomat axată pe Indo-Pacific, se ridică la aproimativ 28 de miliarde de dolari.

Indienii au ales Rafale, într-o saga din care au mai făcut parte F-21, un avion care nu se va mai face, F-35 sau Su-57 rusesc

Aici trebuie menționat că americanii au încercat să câștige „bătălia” miliardelor Indiei propunând în prima etapă a programului F-21, special dezvoltat de Lockheed Martin pentru India, o versiune mai modernă a F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper, care integra tehnologii derivate din avioanele de generația a 5-a F-22 și F-35.

Programul F-21 a rămas la stadiul de ofertă comercială.

Concept F-21 India, sursă foto: Lockheed Martin

De ce nu a propus SUA direct F-35 în acea etapă? În perioada în care se negocia contractul de 114 avioane (MRFA), SUA a fost destul de rezervată în a oferi F-35 Indiei în contextul în care aceasta din urmă cumpărase sistemul rusesc de rachete S-400. 

Mai apoi în ceea ce privește transferul de tehnologie, India cere programul "Make in India" iar SUA nu este încă pregătită să permită fabricarea componentelor critice de F-35 în afara cercului restrâns de parteneri.

Totuși, recent, la Aero India 2023 și ulterior, oficialii americani au început să îndulcească tonul și au prezentat F-35 la expozițiile aviatice din India ca pe o posibilitate viitoare.

Rușii au încercat să ridice ștacheta cel mai sus, propunând o „indienizare” a Su-57E - versiunea de export a ceea ce ei numesc generația a 5-a -, oferind nu doar coproducție în India, dar și accesul la codul sursă. Cel puțin la nivel declarativ.

De ce a ales India în cele din urmă avioane franceze Rafale

Rafale, sură foto: Dassault Aviation

Efortul de a achiziționa avioanele franceze vine pe fondul ofertelor din partea Statelor Unite pentru avioanele sale de vânătoare F-35 și din partea Rusiei pentru aeronava Su-57E, remarcă și experții indieni, care explică decizia strategică a Indiei.

„Cred că, în anumite privințe, alegerea avioanelor Rafale este o reflectare a politicii externe și a priorităților strategice ale Indiei. Aceasta subliniază decizia Indiei de a-și consolida autonomia strategică și de a se îndepărta relația de binaritate cu Rusia, SUA sau Israel”, a declarat pentru Defense News, Harsh Pant, vicepreședinte al think tank-ului Observer Research Foundation din New Delhi.

„Dacă e să privim Forțele Aeriene ale Indiei peste cinci sau șase ani, acestea vor avea o componentă franceză foarte puternică”, mai subliniază expertul indian.

Alegerea Rafale, mai precizează Pant, a fost o decizie de „autonomie strategică”.

 

În prezent India operează deja 36 de avioane Rafale care au intrat în serviciu începând cu anul 2020 și care, de atunci, au fost desfășurate în baze aeriene strategice lângă granițele cu Pakistanul și China.

Deși Rusia a fost în mod tradițional cel mai mare furnizor de arme al Indiei, în ultimele decenii New Delhi și-a diversificat importurile cumpărând echipamente din Franța, Statele Unite și Israel.

Aprobarea oficială de pe 12 februarie a Consiliul pentru Achiziții de Apărare pentru cumpărarea a 114 avioane Rafale, consiliu condus de ministrul Apărării Rajnath Singh, vine cu câteva zile înainte ca președintele francez Emmanuel Macron să viziteze New Delhi și deschide calea pentru finalizarea detaliilor comerciale și tehnice.

Având în vedere că India nu renunță la conceptul ei „Made in India”, e de așteptat ca acordul istoric de 28 de miliarde de dolari să includă și o puternică latură de cooperare industrială.

Alte știri de interes