Portavionul va fi donat Indoneziei iar Guvernul Italiei a oficializat deja planul de a transfera nava dezafectată Giuseppe Garibaldi către Jakarta.
Transferul va consolida capacitățile navale ale Indoneziei și va aprofundeze cooperarea dintre cele două țări alături de alte programe de apărare, într-o mișcare menită să extindă amprenta strategică a Romei în regiunea Indo-Pacific.
Pe data de 26 februarie a fost deja depusă către cele două Comisii de Apărare ale Parlamentului de la Roma proiectului de decret ministerial privind transferul cu titlu gratuit al portavionului Garibaldi către Marina Indoneziană.
Portavionul e scos din serviciu din 2024.
De ce a luat Italia decizia de a renunța gratis portavionul Giuseppe Garibaldi și să-l doneze Indoneziei?
Portavionul ușor italian Giuseppe Garibaldi. Photo source: Marina Italiei
Transferul trebuie privit în contextul mai larg al cooperării militare dintre cele două țări, având scopul de a intensifica dialogul și dezvoltarea relației Italiei cu Indonezia, un partener strategic din regiunea Indo-Pacific. Cei de la Naval News remarcă că importanța geopolitică și maritimă în creștere a Indo-Pacificului nu poate fi contestată. Astfel, Italia își dorește să devină un jucător strategici aici.
Dar pe lângă componenta politică și strategică, transferul către Indonezia a portavionului are și o rațiune financiară.
Nava va fi donată cu titlul de gratuitate, dar cei de la Defense Express amintesc că costurile dezafectării finale a unei astfel de nave, costuri estimate la 18.7 milioane de euro, cu lucrări ce ar urma să dureze până la 24 de luni. În același timp, întreținerea navei Giuseppe Garibaldi, care a fost dezafectată la 31 decembrie 2024, a costat Italia 5 milioane de euro în 2025. Există, de asemenea, riscul să nu existe cumpărători pentru coca navei.
Amintim că Italia a scos din serviciu portavionul Giuseppe Garibaldi după ce a intrat în serviciu noul portavion Trieste. Acesta din urmă e de fapt o navă de tip portelicopter, dar poate fi încadrată și popular la portavion ușor în contextul în care Trieste va opera de la bordul ei avioane F-35B.
Portavionul ușor italian Giuseppe Garibaldi. Photo source: Marina Italiei
Nava Giuseppe Garibaldi a fost dezafectată în octombrie 2024 după aproape patru decenii de serviciu.
Cu o lungime de 180 de metri și o deplasare de aproximativ 14.000 de tone, Giuseppe Garibaldi este de două ori mai mic decât un portavion american din clasa Nimitz, dar va deveni una dintre cele mai mari nave de suprafață din Asia de Sud-Est. Practic, ar fi doar al doilea portavion din regiune, după HTMS Chakri Naruebet al Thailandei, exceptând desigur portavioanele Chinei.
Portavionu Guseppe Garibaldi este capabil să transporte până la 16 aeronave și, în timpul serviciului său în Marina Italiană, a operat cu avioane AV-8B Harrier II și elicoptere navale.