Defense România Forțele aeriene Bulgaria | Program F-16. Un partener din coaliția guvernamentală se opune ferm achiziției

Bulgaria | Program F-16. Un partener din coaliția guvernamentală se opune ferm achiziției

Achiziționarea avioanelor americane F-16 nu mulțumește întreaga coaliție aflată la Guvernare la Sofia.

Volen Siderov, liderul partidului extremist ATAKA, a anunțat că se opune ferm achiziționării de avioane de luptă americane F-16 pentru suma de 3 miliarde de lire. El consideră această tranzacție o favoare pe care Bulgaria o face Statelor Unite.

Siderov consideră că procesul de achiziție „dăunează Bulgariei”.

Controversatul Siderov acuză SUA că face cadouri altor state, dar în schimb profită de Bulgaria

„Statele Unite au dat Egiptului, Indoneziei și chiar altor țări care nu sunt membre NATO, avioane similare ca pe niște cadouri. De ce se comportă așa cu partenerii lor? Deci noi vom plăti 3 miliarde", spune Siderov, potrivit BulgarianMilitary.

Volen Siderov este un controversat politician bulgar care este și liderul partidului ATAKA, parrtid caare pledează pentru retragerea Bulgariei din NATO. Formațiunea GERB, condusă de premierul Boiko Borisov, guvernează cu Frontul Patriotic, o formațiune care unește trei partide politice naționaliste printre care și ATAKA.

Pe de altă parte, Krasimir Karakachanov, ministrul Apărării, adminte că prețul este unul ridicat, dar a făcut apel la negocieri fiind în favoarea achiziției de avioane F-16 de către Bulgaria.

Bulgaria a decis să achiziționeze 8 avioane F-16V Block 70, produse de compania Lockheed Martin, aceasta fiind cea mai mare achiziţie făcută de Armata bulgară după căderea regimului comunist, în urmă cu aproape 30 de ani. La licitaţie au mai participat suedezii de la Saab, cu avioane noi Gripen, şi Italia, ce are în dotare avioane Eurofighters second hand pe care doreşte să le vândă pentru a-şi moderniza flota aeriană militară.

 
Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes