Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Undă de șoc și represiuni după scufundarea crucișătorului Moskva. Comandantul Flotei ruse din Marea Neagră a fost arestat

Undă de șoc și represiuni după scufundarea crucișătorului Moskva. Comandantul Flotei ruse din Marea Neagră a fost arestat

Scufundarea de către ucraineni a crucișătorului Moskva, nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, considerată de ruși invincibilă și imposibil de scufundat, a produs un seism la Moscova. În pofida faptului că Rusia nu recunoaște că nava s-a scufundat după ce a fost lovită de un sistem de rachete antinavă Neptun, ci susține că a fost deteriorată ca urmare a unui incendiu, regimul autoritar de la Moscova l-a eliberat din funcție și apoi arestat pe comandantul Flotei ruse din Marea Neagră.

Potrivit serviciului de informații militare a Ministerului Apărării de la Kiev, la Moscova a fost eliberat din funcție și arestat amiralul Igor Ospinov, comandantul Flotei ruse din Marea Neagră. Eliberarea și arestarea are loc în contextul în care Rusia și-a pierdut „bijuteria” din Marea Neagră, crucișătorul Moskva. 

Totodată, viceamiralul Pinciuk, adjunctul amiralului Ospinov, este anchetat și el ca urmare a pierderii crucișătorului Moskva.

Regimul a eliberat din funcție și alți comandanți militari.

Scufundarea crucișătorului Moskva

Amintim că în seara zile de 13 aprilie, mass-media de la Kiev, citând mai mulţi oficiali ucraineni, raporta că nava amiral a Flotei ruse de la Marea Neagră, crucișătorul rus Moskva a fost lovit de sistemul de rachete de coastă RK-360MT „Neptun”.

După cum bine ştim, Rusia nu a recunoscut nici până acum că nava sa a fost lovită de rachete anti-navă ucrainene şi înaintează versiunea că un incendiu, urmat de explozia magaziei de muniţii, a dus la avarierea crucişătorului Moskva.

Pe de altă parte Pentagonul a confirmat că crucișătorul Moskva a fost lovit cu succes de două rachete anti-navă ucrainene. 

Nava, grav avariată, s-a scufundat în timp ce era remorcată spre port.

CITEȘTE ȘI: După crucișătorul Moskva, Ucraina ar putea ținti Podul Crimeea, considerat de ruși „cel mai bine apărat din lume”. Dar și Moskva era de „nescufundat”

 

Alte știri de interes