Materialul video publicat de Forțele Armate Ucrainene arată un tanc al forţelor armate ruse, reperat prin recunoaștere aeriană pe un drum de lângă o plantație forestieră.
Pentru a distruge tancul rusesc T-72B3, militarii Forțelor Armate Ucrainene au folosit un quadrocopter, care a fost modificat pentru a lansa diferite tipuri de proiectile, în special grenade şi obuze de mortier, asupra echipamentelor și personalului forţelor ruse de ocupaţie.
După cum se poate observa, operatorul dronei a avut o precizie de invidiat - punct ochit, punct lovit - un obuz de mortier a căzut direct prin trapa deschisă a turelei tancului și a explodat înăuntru.
După explozie, din tanc a început să iasă fum alb și gros, iar mai târziu o flacără puternică a ieşit prin trapele turelei tancului - ceea ce înseamnă că proiectilul a lovit direct magazia de muniţie care, după cum bine ştim, la mai toate tancurile ruseşti se află în turelă.
Imaginile publicate arată cum tancul T-72 arde aproape complet din interior, nu se știe dacă echipajul acestuia era sau nu înăuntru.