Defense România News Un angajat al Administrației Prezidențiale din Ucraina a fost ucis la Kiev

Un angajat al Administrației Prezidențiale din Ucraina a fost ucis la Kiev

Discurs Proroșenko. Sursă foto: Administrația Prezidențială din Ucraina
Corpul unui bărbat cu semne de moarte violentă a fost descoperit în această dimineaţă la Kiev. La scurt timp presa ucraineană a anunţat că trupul aparţine lui Buhtati Olexander, consultant principal al Departamentului de politică informaţională din cadrul Administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

Corpul neînsufleţit a fost găsit în jurul orei locale 06:50, potrivit portalului Informator. Patrula de poliţie care a sosit la faţa locului a observat imediat urme de sânge pe pământ care duceau spre cadavru. La prima vedere era vorba de un bărbat între 40 şi 45 de ani.

Medicii legişti afirmă că acesta avea capul spart, iar mâinile îi erau complet înroşite de sânge. Corpul neînsufleţit a fost descoperit lângă şantierul unei biserici în construcţie.

Un muncitor de pe şantier a declarat poliţiei că în jurul orei 05:00 pe acolo trecuse un mixer de beton şi că niciun trup nu era în faţa bisericii înainte de trecerea acestei maşini.

Poliţia a deschis o anchetă şi încearcă să stabilească dacă moartea angajatului administraţiei prezidenţiale are vreo legătură cu activitatea sa profesională.

În prezent, Ucraina este în plină campanie electorală în vederea alegerilor prezidenţiale din 31 martie.

Conform sondajelor, favorit este actorul de comedie Volodimir Zelenski, cu 20,7% dintre intenţiile de vot, pe locul doi se situează actualul preşedinte Petro Poroşenko, care candidează pentru un nou mandat, cu 13,2% dintre preferinţe, iar pe locul trei - fostul premier Iulia Timoşenko, cu 11% din intenţiile de vot.

Presa de la Kiev a scris recent despre mai multe personaje corupte din anturajul preşedintelui Petro Poroşenko, acuzat de-a lungul primului mandat că a făcut prea puţin pentru combaterea acestui flagel.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes