Defense România News UE a decis: Fondurile europene, condiționate de statul de drept și combaterea corupției. România, printre țările avertizate

UE a decis: Fondurile europene, condiționate de statul de drept și combaterea corupției. România, printre țările avertizate

Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare, afirmă Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene, potrivit agenției Mediafax,  care citează Reuters. Aceasta a precizat că avertismentul este adresat mai multor ţări UE, inclusiv României.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro. Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

"Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE", afirmă Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă.

Printre condiţii, oficialul UE a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un "sistem judiciar funcţional" şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei.

"Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi", a atras atenţia Vera Jourova.

Avertisment direct pentru România. Statele care mai sunt vizate

Agenţia de presă Reuters notează că declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria.

"Este un avertisment adresat Poloniei şi Ungariei, care au avut dispute cu Uniunea Europeană privind gradul de control guvernamental asupra instanţelor judiciare şi judecătorilor, dar şi României şi Bulgariei, care rămân afectate de corupţie şi de sărăcie la mulţi ani după aderarea la Blocul comunitar", observă agenţia Reuters.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro. Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE încearcă să aprobe noul proiect bugetar multianual şi planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes