Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Ucrainenii au lovit puternic infrastructura energetica a Rusiei: Incendiu la rafinăria Slavyansk din Ținutul Krasnodar

Ucrainenii au lovit puternic infrastructura energetica a Rusiei: Incendiu la rafinăria Slavyansk din Ținutul Krasnodar

O rafinarie de petrol care arde în orașul rus Slaviansk-on-Kubani pe 28 iunie 2026, în urma unui atac cu drone ucrainene. Sursa foto:Exilenova_plus/Telegram.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, dronele ucrainene au lovit regiunea rusească Krasnodar, provocând, printre altele, un incendiu la rafinăria din localitatea Slaviansk-pe-Kuban.

Știrea a fost publicată chiar de statul major operativ al Ținutului Krasnodar: „în Slaviansk-pe-Kuban, un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din cauza căderii de resturi de dronă. De asemenea, au fost avariate, o linie electrică și au fost sparte geamurile unei locuințe private”.

Informația a fost, ulterior, confirmată și de guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev: „un incendiu a izbucnit pe teritoriul rafinăriei de petrol din orașul Slaviansk-pe-Kuban, o linie electrică și o conductă de gaze fiind, de asemenea, avariate”.

Un mort și un rănit în urma atacului, spune guvernatorul Ținutului Krasnodar.

Potrivit lui Kondratiev, căderea resturilor de drone au provocat moartea unui civil: „Noaptea trecută, regiunea Krasnodar a fost lovită de un atac masiv al dronelor inamice.

Mai multe case au fost avariate în Slaviansk-pe-Kuban de resturi de drone. Din păcate, o persoană a fost ucisă. (…) Resturi de drone au căzut și în satul Trudobelikovsky din districtul Krasnoarmeysky. Mai multe case private au fost avariate acolo. O persoană a fost rănită”. 

Canalul de Telegram ASTRA a postat și imagini cu incendiul de la rafinăria din Slaviansk-pe-Kuban.

Ministerul Apărării Rusiei a anunțat că sistemele sale de alertă și apărare antiaeriană au interceptat și distrus 213 vehicule aeriene fără pilot (UAV) ucrainene deasupra teritoriilor regiunilor Belgorod, Bryansk, Voronej, Kaluga, Kursk, Oriol, Rostov, Riazan, Tambov, Tula, a teritoriului Krasnodar, a regiunii Moscova, a Republicii Crimeea și deasupra Mării Azov și Mării Negre.

Cu toate acestea, trupele rusești de acoperire antiaeriană nu reușesc să protejeze întregul spațiu aerian rusesc, în fiecare noapte și chiar pe timp de zi dronele și rachetele ucrainene reușind să le depășeacă.

Economia Rusiei, chiar și cea cu profilul de război care este în prezent, dă semne tot mai multe că nu poate susține simultan războiul său de ocupare ilegală a Ucrainei și apărarea antiaeriană a teritoriului rusesc care este unul foarte vast.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes