Defense România Strategică Ucraina poate produce rachete Patriot „mai repede și, probabil, mai bine”, spune Kellog. SUA ar trebui să regândească, rapid, sprijinul pentru Ucraina cu rachete și chiar sisteme Patriot

Ucraina poate produce rachete Patriot „mai repede și, probabil, mai bine”, spune Kellog. SUA ar trebui să regândească, rapid, sprijinul pentru Ucraina cu rachete și chiar sisteme Patriot

Mai mulţi militari ai armatei ucrainene învață să opereze sistemul de apărare antiaeriană Patriot oferit de Germania. Sursa foto: Bundeswehr.
Fostul emisar special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, deși are un program încărcat în cadrul actualei sale vizite la Odesa și Kiev, și-a făcut timp și pentru o scurtă convorbire cu presa. Pe lângă evenimentele dedicate Zilei Independenței Ucrainei – 24 august, el a participat la Forumul Forțelor Conservatoare, la Forumul Veteranilor și la evenimente desfășurate în Portul Odesa. Câteva dintre întrebările adresate generalului (în retragere) Kellog, s-au referit la aprovizionarea Ucrainei cu rachete Patriot.

Kellog consideră că sunt șanse pentru a fi obținute licențele: „Da. Și sper că acest lucru poate fi realizat. (…) Toată lumea consideră că există posibilități în acest sens și facem tot ce putem pentru a asigura ceea ce noi, în America, numim soluții alternative sau căi ocolitoare. Inclusiv pentru obținerea licențelor. Nu sunt singurul care consideră că Ucraina poate face anumite lucruri mult mai repede decât suntem noi capabili în Statele Unite. Prin urmare, vom căuta căile necesare pentru a realiza acest lucru, a spus el.

Referindu-se la ultimele zvonuri din presă, potrivit cărora producătorii americani de armament reprezintă un obstacol în calea acordării licențelor, Kellogg a spus următoarele: „totul va depinde de guvern, nu de investitori. Guvernul și companiile care produc aceste sisteme trebuie să ajungă la un acord. Aveți dreptate (…) că firmele care produc sistemul Patriot sunt foarte preocupate de pierderea a ceea ce ele numesc informații confidențiale. Deci, va fi o chestiune de cooperare cu Ucraina și de încredere în partener. Așa procedăm în cazul Patriot. Facem acest lucru cu Japonia. Deci am mai făcut-o și în alte cazuri și sper că vom putea proceda la fel și cu Ucraina, pentru că eu consider că Ucraina poate face acest lucru mai repede și, probabil, mai bine”.

Privind comentariile din presă și societatea civilă despre insuficienta aprovizionare cu arme a Ucrainei de Occident în special din partea SUA, Kellog a invocat situația din Orientul Mijlociu și descurajarea care trebuie menținută în toate zonele cu potenția de escaladare militară.

„Este adevărat că uneori apare întrebarea: înțeleg ei oare că Statele Unite, de exemplu, folosesc un număr foarte mare de rachete pentru sistemele Patriot în Orientul Mijlociu? Nu le vom ordona comandanților noștri din Europa sau, eventual, din Asia să își reducă stocurile, deoarece am putea avea noi înșine nevoie de aceste rachete pentru apărare în cazul apariției unei amenințări”, a spus Kellogg.

Pe de altă parte, Kellog s-a distanțat de poziția președintelui SUA, Donald Trump, despre bunele relații cu Coreea de Nord.

„Ar fi o omisiune să nu includem în această listă (a Axei Răului – nota autorului) și Coreea de Nord; și ea ar trebui menționată. Așadar, avem Rusia, Coreea de Nord, China și Iranul, iar Statele Unite, în toată puterea lor, încearcă să le țină sub control.

Și, în opinia mea, ceea ce au făcut Statele Unite în privința Iranului începe să destrame această axă, iar acesta este un lucru bun. Noi le-am permis să se apropie unele de altele. Înainte erau separate, apoi s-au apropiat. Trebuie să continuăm să lucrăm pentru a le menține separate.

De exemplu, trebuie să exercităm presiuni asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta să nu trimită arme sau militari care să participe la războiul împotriva Ucrainei. Dar pentru asta este nevoie de un efort permanent”, a spus Kellog, potrivit unui articol din 25 august al Censor.net.

Nota autorului: Keith Kellogg se află în actuala sa vizită în Ucraina din 21 august 2026. Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunțat în acea zi sosirea lui în țară și vizita la Portul Comercial Maritim Odesa, în fruntea unei delegații americane.

Este de remarcat că, în perioada în care generalul american se afla la Odessa, forțele ruse au efectuat asupra regiunii două atacuri importante cu rachete (inclusiv muniții Banderol) și UAV-uri explozive, pe 22 și 24 august, ultimul dintre ele fiind axat doar pe regiunea Odessa.

Privind aprovizionarea Ucrainei cu rachete Patriot direct sau/și prin licențe de fabricație, prelungirea acestei situații, dincolo de slăbirea posibil fatală a Ucrainei, face un deserviciu inclusiv SUA.

Astfel, deși presa americană, citând surse informate, a scris că stocurile armatei americane de rachete antibalistice s-au redus spre un nivel îngrijorător, aceste știri nu sunt asumate oficial și nu vor fi niciodată deoarece, după invadarea Ucrainei, situația privind capacitatea de producție a sistemelor și rachetelor antibalistice a devenit și mai secretă decât era. Astfel, nu se poate exclude ca rata de producție a rachetelor Patriot să fie de fapt dublă sau triplă față de ceea ce se vehiculează în presă.

Există totuși un mare „însă”. El se referă la refuzul SUA dat Ucrainei privind sprijinirea cu rachete Patriot. Dacă administrația americană continuă pe această direcție va confirma în cele din urmă ceea ce se vehiculează în presă. China urmărește atent lucru și ar putea să nu mai fie suficient de descurajată în a face anumite mișcări militare privind Taiwanul sau chiar mai mult.

Pe de altă parte, indiferent de stocul actual de mijloace antirachetă al trupelor americane, prin nefurnizarea rachetelor Patriot către Ucraina, SUA pierde oportunitatea de a testa o armă valoroasă pe rachete ofensive rusești care au evoluat tehnologic foarte mult în ultimele luni. Teatrul militar ucrainean are diferențe față de cel iranian în privința rachetelor balistice, inclusiv prin faptul că în Ucraina se testează rachete nord-coreene. Din această perspectivă, Coreea de Sud ar putea fi și ea interesată să-și trimită în Ucraina cel puțin un sistem antibalistic.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes