În ceea ce sursele de securitate au descris drept „comportament ilegal”, nava de transport marfă ROSELINE-A a fost interceptată de nava germană la sud-vest de insulele Peloponez pentru a efectua o percheziție asupra încărcăturii la primele ore ale dimineții. În urma controlului au fost desoperite doar materiale umanitare, alimente și vopsea, transmite Anadolu.
Fregata a fost implicată în Operațiunea Irini, o misiune europeană lansată la începutul acestui an pentru a impune Libiei embargoul ONU asupra armelor, deși a fost acuzată de părtinire în favoarea forțelor comandate de Khalifa Haftar și a aliații săi.
Percheziția efectuată la bordul navei ar fi încălcat legislația internațională, care impune unei părți să obțină consimțământul statului sub pavilionul căruia este înregistrată nava înainte de a efectua controlul, conform legislației mării.
Aparent încălcând acest principiu, militari ai navei germane, Hamburg, au descins pe ROSELINE-A efectuând rapel dintr-un elicopter. Echipajul a fost surprins de desfășurarea ca în filme, mai relatează presa turcă
După blocarea cursului navei ROSELINE-A către portul Misrate timp de ore întregi, trupele au părăsit nava când și-au dat seama că vaporul transporta doar provizii umanitare, alimente și vopsea. În timpul percheziției, au fost deschise toate containerele de pe navă, ignorând avertismentele că pentru acțiunile lor nu au permisiunea Turciei și erau astfel ilegale.
Se pare că Turcia intenționează să ia măsuri în fața organizațiilor internaționale cu privire la incident, care, de asemenea, ar fi încălcat principiul „mării libere”.
Potrivit Comandamentului Interarme al Germaniei, marinarii germani au urcat duminică la bordul unui cargou turcesc suspect, pentru a verifica încărcătura. La scurt timp, Turcia s-a opus percheziţiei, iar forţele germane au fost nevoite să abandoneze misiunea.