Defense România News SUA impun sancțiuni filialei Rosneft din Venezuela, controlată de Rusia

SUA impun sancțiuni filialei Rosneft din Venezuela, controlată de Rusia

SUA au sporit presiunea financiară asupra Venezuelei prin impunerea de sancțiuni asupra unei filiale a gigantului petrolier Rosneft, controlat de statul rus.

Decizia îngheață orice active deținute americane ale Rosneft Trading SA din Elveția și ale președintelui acesteia, Didier Casimiro.

Firma este acuzată că l-a ajutat pe președintele Nicolás Maduro să sustragă industria petrolieră din Venezuela sancțiunilor americane.

SUA îl acuză pe Maduro că administrază un regim corupt și brutal, acuzație pe care acesta a respins-o în mod repetat.

Petrolul domină economia Venezuelei, reprezentând aproape toate veniturile din export. Însă producția s-a prăbușit în ultimii ani, iar țara se află într-o criză economică profundă.

SUA îl susțin pe liderul opoziției, Juan Guaidó, care anul trecut s-a declarat președinte interimar.

La începutul acestei luni, SUA au impus sancțiuni companiei aeriene de stat Conviasa din Venezuela, spunând că compania era folosită pentru „transferul oficialilor corupți din întreaga lume".

 

Rusia condamnă sancțiunile

Între timp, Rusia, un susținător cheie al președintelui Maduro, s-a angajat să sporească cooperarea economică și militară cu guvernul din Caracas.

"Rosneft Trading SA și președintele său au intermediat vânzarea și transportul de țiței venezuelene", a declarat secretarul pentru Comerț Steven Mnuchin, potrivit Mediafax care citează BBC.

"Statele Unite au precizat clar că vor lua în considerare ridicarea sancțiunilor pentru cei care întreprind acțiuni concrete, semnificative și verificabile pentru susținerea ordinii democratice în Venezuela", se arată în declarație.

Rosneft și Rosneft Trading SA au făcut deja obiectul restricțiilor americane, după implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina din 2014.

Ministerul rus de externe a condamnat sancțiunile. "Rusia nu acceptă categoric măsuri restrictive unilaterale prin care SUA încearcă să își impună voința în întreaga lume", a declarat ministerul într-un comunicat.

Instituția a adăugat că sancțiunile nu vor putea influența politicile ruse față de Venezuela sau de orice altă țară.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes