Defense România Forțele aeriene Slovacia ar putea cumpăra 10 avioane supersonice de antrenament FA-50, din Coreea de Sud, pentru înlocuirea vechilor L-39

Slovacia ar putea cumpăra 10 avioane supersonice de antrenament FA-50, din Coreea de Sud, pentru înlocuirea vechilor L-39

Pe 3 noiembrie, directorul Programului de achiziții pentru apărare din Republica Coreea, Kang Eun-ho, a anunțat că producătorul coreean de avioane Korea Aerospace Industries poartă discuții cu guvernul slovac pentru furnizarea a 10 avioane FA-50, la un preț total de 500 de milioane de dolari.

Acordul dintre Slovacia și Republica Coreea a fost semnat în timpul summitului Coreea - V4 (Grupul de la Vișegrad - Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia), desfășurat la Budapesta în perioada 2-4 noiembrie.

„Aștept cu nerăbdare extinderea cooperării în domeniul apărării cu Ungaria și Slovacia, țări care au un mare potențial”, a declarat Kang Eun-ho.

De asemenea, Agenția de achiziții de stat din Coreea a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere între compania Korea Aerospace Industries (KAI) și firma slovacă de stat LOTN specializată în întreținerea aeronavelor.

Slovacia intenționează să înlocuiască aeronavele de antrenament L-39, uzate fizic și moral, iar avionul FA-50 este văzut ca unul dintre principalii candidați.

Memorandumul de înțelegere prevede inclusiv negocieri între KAI și LOTN cu privire la potențialele compensații industriale, dacă FA-50 va rămâne alegerea autorităților slovace.

KAI T-50 Golden Eagle reprezintă o familie de avioane de antrenament supersonice sud-coreene și avioane ușoare de luptă dezvoltate de KAI în colaborare cu partenerul american Lockheed Martin.

T-50 este unul dintre puținele avioane supersonice de antrenament din lume și primul avion supersonic produs de Coreea de Sud. Dezvoltarea sa a început la sfârșitul anilor 1990, primul zbor fiind efectuat în 2002. Acesta a fost produs în varianta acrobatică (T-50B), de antrenament (TA-50) și versiunea ușoară de antrenament și luptă (FA-50).

CITEȘTE ȘI: Programul F-16 pentru Slovacia intră în linie dreaptă. Forțele Aeriene Slovace vor avea 14 avioane de luptă multirol F-16 Block 70/72

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes