Defense România News Serbia și Kosovo reiau dialogul sub egida Uniunii Europene

Serbia și Kosovo reiau dialogul sub egida Uniunii Europene

Serbia şi Kosovo vor relua dialogul în această săptămână, printr-un summit virtual care va avea loc vineri, urmat de o întâlnire între preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Avdullah Hoti, duminică, la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene, Franţei şi Germaniei, transmite AFP.

Diferendul care opune Belgradul fostei sale provincii sudice este unul dintre conflictele teritoriale cele mai spinoase din Europa.

Serbia refuză să recunoască independenţa autoproclamată în 2008 de Kosovo după războiul sângeros de la sfârşitul anilor 1990, în care NATO a avut un rol determinant.

Vineri, Aleksandar Vucic şi Avdullah Hoti - în condiţiile în care preşedintele kosovar Hashim Thaçi a fost pus sub acuzare pentru crime de război - vor participa la un summit prin videoconferinţă cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, şeful diplomaţiei europene, Josep Borell, şi reprezentantul special al UE pentru Balcanii Occidentali, Miroslav Lajcak.

Obiectivul este 'relansarea dialogului', spre 'a permite UE să faciliteze soluţionarea diferendelor', a indicat preşedinţia franceză, menţionând că summitul are loc la iniţiativa lui Macron.

Aleksandar Vucic și Avdullah Hoti se vor întâlni la Bruxelles

Două zile mai târziu, preşedintele sârb şi premierul kosovar se vor deplasa la Bruxelles, pentru prima lor întâlnire din noiembrie 2018, în cadrul dialogului facilitat de UE.

'Nu este întâmplător că vom continua dialogul duminică, după reuniunea de vineri. Sunt evenimente complementare', a subliniat Peter Stano, purtător de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă.

'Această reuniune va relansa discuţiile şi munca pentru un acord global şi juridic constrângător privind normalizarea relaţiilor între Serbia şi Kosovo, referitor la toate dosarele în suspensie', a explicat el.

Aceste iniţiative survin pe fondul recentei puneri sub acuzare a preşedintelui kosovar Hashim Thaci pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul internaţional pentru Kosovo, cu sediul la Haga.

Anunţul procurorilor a determinat amânarea unui alt summit Serbia-Kosovo, prevăzut să aibă loc pe 27 iunie la Casa Albă, care dorea să joace rolul de mediator.

SUA au fost unul din actorii principali ai operaţiunii NATO împotriva sârbilor în 1999.

Hashim Thaci a declarat că va demisiona 'imediat' dacă acuzaţiile formulate de Tribunalul pentru Kosovo vor fi confirmate printr-o inculpare oficială.

Un prim summit a avut loc la Berlin în aprilie 2019, după ce Serbia şi Kosovo au acceptat, sub egida Franţei şi a Germaniei, să reia discuţiile, la 20 de ani după conflictul armat. O nouă întâlnire era prevăzută să se desfăşoare după câteva luni la Paris, însă între timp dialogul a intrat din nou în impas.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes