Defense România Strategica Șeful Armatei României avertizează că situația din Ucraina e critică iar experții atenționează: Dacă pică frontul, România e afectată, nu Polonia. ”De la Galați o să vedem steagul Federației”

Șeful Armatei României avertizează că situația din Ucraina e critică iar experții atenționează: Dacă pică frontul, România e afectată, nu Polonia. ”De la Galați o să vedem steagul Federației”

Marina României / Forțele Navale Române
Șeful Armatei României Gheorghiță Vlad avertizează că situația din Ucraina e critică. George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul reputatului think tank New Strategy Center, spune care este țara cea mai afectată de o cădere a frontului ucrainean.

Războiul din Ucraina face ravagii, iar ucrainenii intră în cel de-al cincilea an de război cu forțele slăbite. Mișcările trupelor rusești indică faptul că Vladimir Putin își pregătește armata pentru o campanie de primăvară.

Mai mult, atacurile aeriene rusești vizează cu predilecție infrastructura energetică ucraineană,  ceea ce afectează moralul populației.

În aceste condiții, situația din Ucraina este extrem de complicată, remarcă și generalul Armatei României, Gheorghiță Vlad, care spune că Ucraina e nevoită să faca față unor presiuni majore. 

"Situația în Ucraina este critică", evaluează generalul Gheorghiță Vlad.

Abordarea României este una prudentă, la fel ca cea a Varșoviei: FĂRĂ militari trimiși în Ucraina, după încheierea războiului. Potrivit generalului Gheorghiță Vlad, România oferă sprijin aliaților care intenționează să disloce forțe în Ucraina.

George Scutaru: Dacă Ucraina pică, noi suntem cei mai afectați, nu polonezii, nu balticii. ”De la Galați o să vedem steagul Federației Ruse”

La rândul său, George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul reputatului think tank New Strategy Center, a declarat într-o ediție a podcastului nostru, „Obiectiv EuroAtlantic”, că România ar trebuie să fie prima țară interesată ca Armata ucraineană să-și mențină pozițiile actuale.

”Dacă frontul ucrainean ar colapsa, singura țară care ar avea de suferit ar fi România, nu Polonia, nu Germania, nu Franța, pentru că ne-am trezi cu rușii la graniță”, arată Scutaru.

Expertul atrage atenția că un asemenea scenariu ar avea un efect de domino asupra întregii regiuni, întrucât Rusia va anexa și Republica Moldova. Iar asta va însemna pentru Romînia 850 de kilometri de frontieră cu Rusia.

”Dacă Rusia va cuceri litoralul ucrainean al Mării Negre, de la Galați o să vedem steagul Federației Ruse, nu al Ucrainei. Și. cel mai probabil, rușii vor ocupa și Republica Moldova care nu are armată și adîncime strategică pentru a absorbii un atac rusesc. Deci, pentru securitatea noastră, este vital ca Ucraina să rămînă o țară independentă și mai ales aptă să-și mențină litoralul”, conchide George Scutaru.

Ce se întâmplă cu Decizia Curții de la Haga privind Insula Șerpilor?

Întrebat despre modul în care România își protejează zona economică exclusivă, generalul Gheorghiță Vlad a confirmat că aceasta NU este acoperită de articolul 5 al NATO, un aspect semnalat și anterior în analizele DefenseRomania.

Înainte de războiul din Ucraina, Marina rusă oricum instituia zone de interdicție în zona economică exclusivă, sub pretextul exercițiilor militare. Acum, singurul lucru care îi oprește pe ruși sunt dronele navale ucrainene, remarcă George Scutaru.

Și ce motiv mai bun ar avea România în a sprijini țara vecină decât dorința de a nu avea la graniță un stat agresor de talia Rusiei?

În scenariul horror în care Rusia ar anexa întreg litoralul Mării Negre, este de așteptat ca Moscova să ignore soluția, invocând faptul că aceasta produce efecte doar între România și Ucraina. 

După preluarea litoralului ucrainean, Rusia (care a încălcat sistematic normele de drept internațional) ar susține că nu a fost parte în diferendul din 2009 și, prin urmare, nu este ținută juridic de delimitarea stabilită atunci.

Iar în acel moment, România va trebui să se descurce fără NATO cu înțelepciunea rusească.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes