Nu este un plan militar în sens clasic, ci o viziune comună asupra modului în care Alianța câștigă în descurajare și în apărare, bazată pe strategia convenită de cei 32 de aliați pentru apărarea spațiului euroatlantic. Generalul a precizat că formula reprezintă intenția sa de comandă, adică ghidul care orientează armatele spre sarcinile esențiale în luptă.
Ce prevede planul clasificat prin care comanda NATO explică cum va opri un atac al Rusiei
Teoria are trei trepte: blocarea atacului inițial, atenuarea ofensivei dacă aceasta continuă și, la nevoie, distrugerea sistemului de luptă al adversarului, adică nu doar trupele care atacă, ci și tot ce le susține, le aprovizionează sau le comandă.
Forțele terestre ar trebui să fixeze formațiunile inamice la contact, în timp ce aviația, marina și forțele spațiale și cibernetice ar obține rapid libertate de manevră. Combinația dintre muniții de precizie scumpe și sisteme ieftine, produse în masă, ar urma să submineze capacitatea inamicului de a-și reface forțele și de a le conduce.
Pentru europeni, sunt de interes limitele pe care generalul le-a fixat. Alianța nu urmărește înfrângerea strategică a adversarului, ci doar înfrângerea tactică și operațională a forțelor care atacă. Prin această logică defensivă, povara escaladării ar reveni agresorului, iar o eventuală escaladare ar strânge rândurile aliaților, nu i-ar fractura.
Grynkewich a insistat totodată că nu consideră conflictul iminent sau inevitabil și că NATO nu are ambiții dincolo de apărarea teritoriului și a populației sale.
Întrebat de ce a făcut public acum conceptul, a invocat contextul de securitate. În fața sabotajelor și incendiilor provocate pe teritoriul aliat, populațiile sunt neliniștite, iar mesajul trebuie să îi asigure pe cei aproximativ un miliard de cetățeni ai Alianței, dar și să avertizeze posibilii agresori. Versiunea finală a documentului, în format clasificat, a fost încheiată acum aproximativ trei luni.
Generalul a susținut că planificarea ia în calcul și un conflict simultan în Asia-Pacific, unde forțele americane ar putea fi angajate. Experiența simultană a războaielor din Orientul Mijlociu și din Ucraina a arătat presiunea asupra sistemului de luptă și a impus un amestec de capabilități scumpe și ieftine.
SACEUR se declară „confortabil” cu stocurile, dar rachetele lipsesc
În privința stocurilor de muniții, a declarat că ”se simte confortabil” cu situația actuală, deși mai multe resurse ar fi binevenite și că industria trebuie să asigure nu doar livrarea inițială, ci și susținerea unui efort prelungit. Cu toate acestea, i s-a atras atenția că Ucraina nu găsește suficiente rachete pentru sistemele Patriot nici când are banii necesari, ceea ce arată distanța dintre aprecierea comandantului și dificultățile din teren.
Despre Ucraina, Grynkewich a spus că linia frontului este în mare parte stabilizată pe tot parcursul anului 2026, în pofida diferențelor de efective și resurse. Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice vor face iarna foarte grea, dar, în opinia sa, nu vor frânge voința ucrainenilor. A afirmat că speră la un sfârșit al conflictului și la o pace durabilă, iar dacă nu va fi posibil, Ucraina va continua să lupte.
Ca răspuns la atacurile hibride din statele aliate, generalul recomandă trei lucruri. Statele vizate ar trebui să recunoască și atribuie atacurile atunci când au îndeplinit condițiile legale, pentru a arăta că rețelele rusești nu sunt anonime. Ele pot răspunde, apoi, sporind sprijinul pentru Ucraina, inclusiv donând interceptoare antiaeriene, pentru a demonstra că scopul agresorului de slăbire a sprijinului este greșit. În fine, aliații trebuie să își coordoneze mesajele și să transmită clar liniile roșii, nu voci diferite și intervenții ad-hoc.
Referitor la Articolul 5 și posibilitatea ca acesta să cadă politic, a răspuns că nu îl neliniștește, invocând Declarația de la Ankara, semnată de toți cei 32 de aliați, care vorbește despre un angajament „de fier”. De asemenea, SACEUR a adăugat că NATO se află acum în faza de implementare și că nimeni nu mai contestă necesitatea ca Europa să facă mai mult.
Mesajul final către publicul polonez a fost să continue investițiile în propria apărare, iar către restul Europei și America de Nord, că unitatea este forța Alianței. Concluzia sa a fost că aliații „au situația sub control”.