Defense România Conflicte militare în defășurare Israel/Iran S-a semnat memorandumul ce trebuie să ducă la un acord între SUA și Iran: Strâmtoarea Ormuz e deschisă, luptele au încetat, dar greul acum începe. Rămâne o nucă în perete de gestionat

S-a semnat memorandumul ce trebuie să ducă la un acord între SUA și Iran: Strâmtoarea Ormuz e deschisă, luptele au încetat, dar greul acum începe. Rămâne o nucă în perete de gestionat

Președintele american Donald Trump. În fundal, Teheranul bombardat. Sursa foto: Agerpres. Colaj DCNews/Iulia Horovei
Acordul cu Iranul a fost semnat, a declarat președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7.

Cu puțin timp înainte, înalți responsabili americani au declarat că Statele Unite și Iranul au semnat în format digital un memoradum de înțelegere pentru soluționarea conflictului declanșat în urmă cu aproape patru luni.

Memorandumul a fost semnat de președintele american Donald Trump, de vicepreședintele JD Vance și de președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, le-a spus un oficial american reporterilor, potrivit agențiilor Agerpres, Reuters și AFP. Acesta a mai dezvăluit că o ceremonie oficială de semnare va avea loc vineri.

Detaliile acordului-cadru urmează să fie făcute publice în următoarele 24-48 de ore, a indicat un al doilea oficial.

Deocamdată nu există o confirmare din partea Teheranului.

Acordul e doar un memorandum care va deschide calea negocierilor pentru un act oficial.

Ambele părți au transmis că negocierea temelor cele mai conflictuale, în special situația programului nuclear iranian și sancțiunile americane împotriva Iranului, urmează să fie finalizată într-un termen de 60 de zile.

Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă

Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă începând de vineri iar blocada porturilor iraniene ridicate.

Ambele părți au transmis de asemenea că Iranul a acceptat să nu producă și nici să obțină arme nucleare. 

Tot potrivit unui oficial iranian, SUA ar fi de acord ca Iranul să-și dilueze pe propriul teritoriu uraniul înalt îmbogățit, aceasta putând fi soluția care să fie inclusă în acordul final.

Președintele american ceruse anterior ca Teheranul pur și simplu să predea Washingtonul întregul stoc de uraniu îmbogățit. Însă, într-un mesaj de sâmbătă, el a spus că extragerea acestui uraniu din Iran nu mai este o urgență și să SUA l-ar putea prelua de acolo 'când totul se va calma'.

Cât despre sancțiuni, potrivit responsabililor iranieni, Statele Unite ar urma să ridice sancțiunile petroliere împotriva Iranului pentru o perioadă determinată, iar după încheierea acordului final toate sancțiunile impuse de SUA și ONU vor fi ridicate conform unui calendar ce urmează să fie stabilit.

Oficialii iranieni mai susțin că Statele Unite ar fi acceptat să elibereze 25 de miliarde de dolari din activele iraniene externe înghețate în urma sancțiunilor și că SUA, în cooperare cu aliații săi regionali, ar urma să pregătească în același termen de 60 de zile un plan de reconstrucție și dezvoltare pentru Iran. Totuși, Trump a afirmat că nu vor fi eliberate fonduri Iranului, dar a confirmat potențiala ridicare a sancțiunilor.

Israelul și operațiunea din Liban sunt nuca din perete

Premierul pakistanez a declarat că încetarea imediată și permanentă a tuturor operațiunilor militare va include și Libanul.

La rândul său, ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a insistat că atacurile israeliene împotriva Libanului trebuie să înceteze complet și că Washingtonului îi revine responsabilitatea pentru implementarea acordului-cadru.

Totuși, ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat că armata israeliană va rămâne în zonele de securitate pe care le-a capturat în Liban, Siria și Fâșia Gaza și că premierul Benjamin Netanyahu i-a spus clar lui Trump acest lucru.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes