Trupele ruse folosesc în mod frecvent drone Geran-2, rachete de croazieră cu bazare aeriană (H-59MK2), maritimă (Kalibr-NK) și terestră (Iskander-M/Iskander-K), precum și rachete balistice și hipersonice (Kinzhal). De asemenea, militarii ruși întrebuințează în prima linie drone Lancet, bombe de aviație FAB-250/500/1500, rachete dirijate Krasnopol și alte mijloace de distrugere.
Recent, armata rusă a început să acorde o atenție specială distrugerii sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei, indiferent de raza de acțiune, aflate în apropierea liniei frontului. Acest lucru este necesar pentru a asigura activitatea de luptă continuă a aviației în cazul începerii contraofensivei anunțate anterior a Forțelor Armate ale Ucrainei. De câteva luni, trupele ucrainene au adus sistemele de apărare antiaeriană de tip Osa, Buk și S-300 în prima linie pentru a acoperi forțele terestre împotriva atacurilor aeriene, iar acum rușii le vânează în mod activ.
De ce mizează ocupantul rus pe dronele kamikaze Shahed 136 (Geran-2)
Totodată, rușii au intensificat întrebuințarea dronelor kamikaze Shahed 136, redenumite de ruși Geran-2, de-a lungul liniei frontului. Acestea sunt echipate cu focoase puternice cu o greutate de 50 de kilograme, care garantează distrugerea vehiculelor blindate. Presa de propagandă din Rusia, precum portalul Topwar, scrie că Geran-2 poate distruge chiar și blindatele acoperite cu mijloace de protecție moderne. În fiecare zi, zeci de muniții de acest tip sunt folosite pentru a lovi ținte adânc în spatele liniilor ucrainene.
Această abordare are o explicație destul de simplă. În primul rând, producția industrială (de serie) a dronelor kamikaze Shahed 136/Geran-2 a atins nivelul necesar (suficient). În al doilea rând, aceste muniții lovesc cu succes țintele acoperite de sistemele ucrainene de război electronic Bukovel, Polonaise, Nota, Enklav și Mandat-M/B1E, ceea ce indică faptul că dronele au module GPS cu antene protejate împotriva zgomotului, ceea ce face dificilă detectarea și distrugerea acestora.
În al treilea rând, dronele kamikaze Shahed 136/Geran-2 sunt relativ ieftine, iar producția de masă le permite să fie folosite pentru a deschide apărarea antiaeriană a adversarului, în locul rachetelor de croazieră, care sunt mult mai scumpe.