Zece rachete de croazieră X-101/X-555/X-55 și șase drone kamikaze Shahed-136 au fost lansate asupra teritoriului ucrainean.
”Direcția principală a atacului a fost sudul (regiunii) Odesa”, au anunțat Forțele Aeriene ucrainene, în jurul orei 08.30.
Au fost doborâte toate dronele Shahed-136 și șase rachete de croazieră - patru deasupra regiunii Nikolaev și două deasupra regiunii Odesa.
Dronele „Shahed-136/131” au fost lansate de la Primorsko-Akhtarsk (litoralul estic al Mării Azov) și Ceauda (în Crimeea pe litoralul Mării Negre la aproximativ 60 de km SV de localitatea Kerci).
Cele patru rachete care nu au fost interceptate au căzut pe teritoriul unei întreprinderi agricole private din raionul Berezovsky din regiunea Odessa (situat la aproximativ 70 km N de orașul Odessa), potrivit publicației Dumskaia. Nicio persoană nu a fost rănită.
Rachetele de croazieră au fost lansate din zona Engels de pe nouă bombardiere strategice Tu-95MS, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, care totuși raportaseră în jurul orei 01.00 că mai multe bombardiere strategice Tu-95 MS au decolat de la baza Olenya din regiunea Murmansk.
Deși atacul nu a fost unul masiv, rachetele rusești au schimbat de mai multe ori direcția încercând să înșele apărarea antiaeriană ucraineană, potrivit purtătorului de cuvând al Comandamentului ucrainean Sud, Natalia Gumeniuk.
Alarma privind atacul cu rachete și drone a fost dată în jurul orei 4.30 dimineața. Peste o jumătate de oră primele drone erau semnalate având ca țintă sudul regiunii Odessa, în timp ce rachetele de croazieră erau semnalate în zona graniței administrative dintre regiunile ucrainene Harkov și Dnipropetrovsk, îndreptându-se spre vest. Ulterior o parte din rachete au schimbat schimbat direcția spre sud, inclusiv spre regiunea Nikolaev, iar cel puțin o rachetă a continuat deplasarea spre vest către regiunile Vinița și Hmelnițki, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene.