Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Rusia recunoaște pentru prima dată că soldații îi mor în Ucraina, dar minimalizează numărul pierderilor

Rusia recunoaște pentru prima dată că soldații îi mor în Ucraina, dar minimalizează numărul pierderilor

Armata Rusiei în timpul unor manevre militare, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă @OfficiaTwitter
Rusia a recunoscut pentru prima dată pierderile umane în invazia din Ucraina, dar ea spune că ele sunt „mai mici” decât pierderile Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova a afirmat, potrivit Tass, că „militarii ruși dau dovadă de curaj și execută misiunile de luptă”.

„Există morți și răniți din nefericire. Dar pierderile noastre sunt mai mici”, a precizat Igor Konașenkov, cu referire la pierderile Ucrainei.

Amintim că în a patra zi de conflict Federația Rusă nu a reușit să își atingă obiectivele militare, Ucraina rezistând cu dârzenie. Lupte grele se dau în marile orașe, Kiev, Harkov sau Odessa.

În pofida faptului că nu oferă informații cu privire la numărul morților, pierderile în rândul Armatei ruse sunt foarte mari. Ucraina spune că au fost uciși până în prezent aproximativ 4.500 de soldați ruși. Cifra nu e confirmată și de ruși, dar indiferent care e numărul morților e cert că acesta e mult mai mare decât s-au așteptat rușii la începutul invaziei.

Amintim că în dimineața de 26 februarie, oficialii ucraineni au anunțat că pierderile  trupelor ruse se ridică la 14 aeronave, 8 elicoptere, 102 tancuri, 536 alte vehicule blindate, 15 tunuri, 1 sistem antiaerian Buk, 17 autocamioane.

În contextul rezistenței eroice a Ucrainei, Occidentul a răspuns cu măsuri economice draconice împotriva Rusiei, prin deconectarea băncilor ruse de la sistemul SWIFT. Totodată, numeroase state occidentale trimit în valuri armament către Kiev, unde în pofida rezistenței situația devine din ce în ce mai dificilă.

Totodată, în cursul acestei zile Vladimir Putin a ordonat punerea în alergă a forțelor nucleare, o măsură de care analiștii spun că trădează disperarea Kremlinului și situația fără precedent în care Rusia singură s-a plasat prin atacarea pe scară largă a Ucrainei, eveniment fără precedent în Europa după finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

CITEȘTE ȘI: Putin amenință nuclear lumea. Rusia a trecut în alertă specială Forțele de Descurajare „din cauza declarațiilor agresive ale NATO”

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes