Anterior, ministerul japonez de externe l-a convocat pe ambasadorul rus în Japonia, Mihail Galuzin, pentru a-și exprima protestul față de vizita lui Mihail Mişustin pe Insula Iturup, transmite Tass.
"Primul ministru călătorește pe teritoriul rus care este inalienabil de Rusia în conformitate cu Constituția. El a făcut totul în conformitate cu Constituția și nu avem nevoie de permisiunea sau notificarea altei țări pentru a vizita teritoriul nostru. Cred că japonezii ar trebui să aibă o viziune mai calmă asupra acestui lucru. Trebuie să înțeleagă că Rusia consideră problema Insulelo4 Kurile, închisă", a subliniat Dzhabarov.
El a adăugat că Rusia a solicitat în repetate rânduri japonezilor cooperarea economică pe Insule. ”Ar aduce beneficii atât Japoniei, cât și Rusiei. Acest lucru ar fi mai benefic decât încercarea de a recupera insulele, astfel încât bazele americane să poată fi ridicate acolo încă din a doua zi. Japonezii nu au ascuns niciodată acest lucru. Se află sub ”umbrela de rachete” a SUA, iar aceste insule ar fi fost predate pentru desfășurarea bazelor SUA. Această chestiune nu este în discuție pentru Rusia", a reiterat el.
Tratat de pace
De decenii, Moscova și Tokyo organizează consultări pentru a încheia un tratat de pace ca urmare a sfârșitului celui de Al Doilea Război Mondial. Problema Insulelor Kurile rămâne punctul cheie.
În 1945, întregul arhipelag a fost predat Uniunii Sovietice. Tokyo a revendicat Iturup, Kunashir, Shikotan și un grup de insule nelocuite.
Pe data de 9 august 1945, Uniunea Sovietică a denunțat pactul de neutralitate, a declarat război Japoniei și a lansat invazia din Manciuria.
Dictatorul sovietic Iosif Stalin s-a grăbit temându-se de faptul că Japonia va capitula ca urmare a bombei nucleare folosită de SUA, iar astfel, Kremlinul ar rămâne în ”afara jocului”.
În fond, contrar opiniei publice de azi, invazia sovietică a fost un factor mult mai determinant în ceea ce privește capitularea Japoniei decât Little Boy și Fat Man (n.a. - numele celor două bombe nucleare care au căzut la Hiroshima și Nagazaki).
Ministerul rus de Externe a declarat în repetate rânduri că suveranitatea Moscovei asupra insulelor este consacrată în dreptul internațional și nu poate fi pusă sub semnul întrebării.
Predecesorul lui Mihail Mişustin, Dmitri Medvedev, a vizitat Insulele Kurile de mai multe ori cât timp a fost prim-ministru și președinte. Medvedev a vizitat Insulele Kurile pentru prima dată în 2010. Înainte de asta, oficiali ruși de vârf nu vizitaseră niciodată insulele.