Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Rusia admite pierderi de proporții în Ucraina. Site-ul de casă al Kremlinului a publicat numărul real al morților, apoi a șters imediat informația

Rusia admite pierderi de proporții în Ucraina. Site-ul de casă al Kremlinului a publicat numărul real al morților, apoi a șters imediat informația

Soldați ucraineni, capturând un blindat al Armatei Rusiei însemnat cu lidera Z, simbolul invadării Ucrainei. Z vine de la „Za pobedy”, care înseamnă „Pentru victorie”. Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Incident bizar în această seară. Publicația Komsomolskaya Pravda, apropiată Kremlinului, a publicat numărul soldaților uciși în așa-zisa „operațiune militară specială”, adică războiul împotriva Ucrainei. 

Interesant e că informația a fost ștearsă imediat de cei de la Pravda. S-a dovedit a fi prea târziu însă.

Dar și mai interesant e că Pravda cita date oferite de Ministerul Apărării de la Moscova.

Astfel, Rusia admite că a pierdut până acum 9.861 de soldați în Ucraina. Pe lângă acest număr uriaș de morți, Pravda a publicat și numărul răniților: 16.153.

Informația a fost ștearsă imediat de publicația de casă a Kremlinului.

Ultima oară când Moscova a admis numărul pierderilor, informații publicate și de presa din Rusia, a fost pe data de 2 martie 2022. Atunci Ministerul Apărării a recunoscut că 498 soldați au murit în Ucraina.

Potrivit Ucrainei, în cele 25 de zile ale agresiunii militare, Rusia a pierdut aproximativ 15.000 de militari. De asemenea, Forţele Armate Ucrainene au distrus 498 de tancuri, 97 de avioane și 121 de elicoptere ale invadatorilor ruşi.

Numărul publicat de Pravda, care cita Ministerul rus al Apărării, e de 10.000. Cifra e cu adevărat uriașă și mult peste estimările serviciilor de informații americane care în urmă cu patru zile vorbeau despre aproximativ 7.000 de militari ruși uciși în războiul din Ucraina.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Amintim că pe data de 24 februarie 2022 Federația Rusă a lansat un atac de proporții, fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva Ucrainei, într-o operațiune militară care, potrivit rușilor, are ca scop demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei.

Rusia a generat astfel o criză de securitate de proporții în Europa.

Blitzkrieg-ul rus în Ucraina a eșuat însă în fața rezistenței impecabile ale ucrainenilor. După doar câteva zile era clar că Ucraina nu va capitula iar pierderile rușilor deveneau din ce în ce mai mari.

În momentul de față forțele ruse de ocupație sunt la un pas să își consolideze controlul asupra sud-estului Ucrainei prin cucerirea Mariupolului, port la Marea Azov și oraș supus unui asediu și atrocități nemaiîntâlnite din 1945 încoace. Preluarea ulterioară a Odesei ar rupe complet accesul Ucrainei la Marea Neagră.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes