Defense România Forțele aeriene Rusia a anunțat oficial că va încerca să recupereze drona americană MQ-9 Reaper de pe fundul Mării Negre

Rusia a anunțat oficial că va încerca să recupereze drona americană MQ-9 Reaper de pe fundul Mării Negre

Dronă de tip MQ-9 Reaper. Foto: Military.com
În cadrul unui interviu acordat realizatorului emisiunii “Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune Rusia-1, Pavel Zarubin, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, a declarat, pe 15.03.2023, că partea rusă va încerca să găsească epava dronei americane MQ-9 Reaper în Marea Neagră.

“Nu știu dacă o vom putea obține sau nu, dar trebuie să facem acest lucru și îl  vom face. Sper, desigur, să avem succes”, a precizat Patrushev.

“Americanii continuă să spună că nu participă la ostilități, dar incidentul cu drona MQ-9 din Marea Neagră reprezintă încă o confirmare că sunt implicați direct în aceste evenimente, adică în război”, a spus Patrushev.

El a menționat că, pe fundalul acestor evenimente, Federația Rusă va continua “să-și apere suveranitatea”.

Rusia vrea să recupereze drona MQ-9 Reaper și spune că are mijloace tehnice necesare

La același post de televiziune, șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) din Rusia, Serghei Narîșkin, întrebat fiind dacă partea rusă are posibilitatea de a găsi aceste fragmente și de a le studia, a spus că: “Mi se pare că există astfel de posibilități tehnice”.

Între altele, Narîșkin a declarat că Statele Unite îndeplinesc misiuni active de cercetare în această regiune, “folosind toate mijloacele necesare de cercetare spațială, vizuală, precum și cercetarea radio”.

Întrebat cum contracarează Rusia acest lucru, șeful SVR a răspuns: “Știm și înțelegem în detaliu care sunt intențiile americanilor în legătură cu activitățile de informații, cu utilizarea mijloacelor tehnice și încercăm să identificăm obiectivele care prezintă cel mai mare interes pentru ei. Obiective și teritorii”.

SUA spun că sunt șanse ca epava dronei MQ-9 Reaper prăbușită în Marea Neagră să nu mai fie găsită niciodată

Dronă americană de tip MQ-9 Reaper

Anterior, în cursul zilei de miercuri, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, declarase că este posibil ca epava dronei MQ-9 Reaper, care s-a prăbușit în Marea Neagră cu o zi înainte, să nu fie niciodată recuperată.

“Nu sunt sigur că o putem obține. A căzut în Marea Neagră într-un loc foarte, foarte adânc. Încă evaluăm dacă este posibil să încercăm să o recuperăm. Poate că nici nu merită să încercăm”, a spus Kirby pentru CNN.

După cum a precizat acesta, Statele Unite au minimizat deja riscul ca informațiile valoroase să cadă în mâini greșite, dacă orice altă țară reușește să scoată drona din mare.
 

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes