Defense România News Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO. Fostele mine romane, complexul „cel mai important, extins și variat din lume”

Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO. Fostele mine romane, complexul „cel mai important, extins și variat din lume”

Roșia Montană a intrat în Patrimoniul UNESCO
Fostele mine romane de aur de la Roşia Montană reprezintă complexul minier roman ''cel mai important, mai extins şi mai variat din lume'', potrivit UNESCO. Întinse pe şapte kilometri, aceste mine de aur datând din secolele al II-lea şi al III-lea au fost incluse marţi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, din cauza unui proiect minier, conform deciziei Comitetului Patrimoniului Mondial, reunit în Fuzhou, în China, relatează agenția Agerpres, care citează AFP.

La Roşia Montană au fost descoperite tăbliţe din lemn cerat conţinând texte gravate datând din aceeaşi perioadă, ce oferă o imagine autentică despre viaţa de zi cu zi şi practicile culturale ale acestei vechi comunităţi miniere. Acest sit şi-a găsit locul pe care îl merită, după 25 de ani de eforturi desfăşurate de societatea civilă, a declarat pentru AFP Sorin Jurca, locuitor angajat în conservarea acestei zone.

Aceste galerii sunt, însă, vulnerabile, a avertizat agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a lansat un apel guvernului român să le protejeze şi să nu elibereze un permis de extracţie pe teritoriul acestui sit.

Compania canadiană Gabriel Resources, care deţine din 1999 o concesiune minieră în zonă, şi-a propus exploatarea în patru cariere şi utilizarea unor cantităţi mari de cianură pentru a extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Sub presiunea unei mobilizări de amploare, guvernele succesive au refuzat să emită un acord esenţial pentru lansarea lucrărilor.

Evocând o expropriere, Gabriel Resources a depus în 2015 o cerere de arbitraj internaţional şi a solicitat României daune în valoare de câteva miliarde de dolari.

Includerea sitului arheologic în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO închide uşa exploatării a tonelor de minerale preţioase care fac din subsolul zonei cea mai mare rezervă de aur din Europa, scrie EFE.

Decizia a fost aplaudată de organizaţii de mediu precum Greenpeace, care consideră că reprezintă o măsură de protecţie împotriva altor încercări de exploatare a rezervelor minerale preţioase din zonă.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes