Defense România News Uniunea Europeană România și Polonia vor purta discuții la cel mai înalt nivel diplomatic. Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul polonez Zbigniew Rau

România și Polonia vor purta discuții la cel mai înalt nivel diplomatic. Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul polonez Zbigniew Rau

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, în timpul unei întrevederi cu omologul său polonez Zbigniew Rau. Imaginea foto datează din 28.08.2020. Sursă foto: MAE
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Zbigniew Rau, se va afla, marţi, în vizită de lucru, la Bucureşti, a anunţat MAE.

Rau va avea consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ulterior, cei doi miniştri vor susţine declaraţii de presă.

DefenseRomania vă va ține la curent, pe parcursul zilei de marți, 23.11.2021, cu cele mai importante pe care le vor face șefii diplomațiilor din România și Polonia.

Pe lângă securitatea în Centrul și Estul Europei, unde Polonia și România reprezintă piloni fundamentali în cadrul NATO, ne așteptăm ca cei doi lideri să abordeze și proiecte comune de infrastructură în cadrul formatelor europene.

Amintim că țara noastră se află angajată în proiectele Rail2Sea, care va lega porturile Constanţa şi Gdansk (Polonia), precum şi în proiectul traseului rutier transeuropean Via Carpatia. Ambele proiecte vor avea atât întrebuințare civilă, cât și militară.

La aceste proiecte ambițioase care vor lega România de Polonia vor participa statele membre ale platformei politice Inițiativa celor Trei Mări, cu sprijinul direct al Statelor Unite ale Americii.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes