„Trebuie să obţinem redeschiderea necondiţionată, fără taxe a Strâmtorii Ormuz. Prin eliminarea tuturor blocadelor şi prin angajarea cu adevărat în acest dialog exigent cu Iranul”, a declarat Macron.
Potrivit AFP, Parisul va înainta Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție care ar sprijini crearea unei astfel de misiuni.
Iniţiativa la ONU ar urma să ia forma unui proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a oferi un cadru acestei eventuale misiuni.
Dacă Franța va prezenta într-adevăr un proiect de rezoluție privind misiunea navală, va trebui să convingă Rusia, China și Statele Unite să nu o respingă. În ceea ce privește desfășurarea navelor de război franceze, Teheranul a amenințat că va răspunde dacă acestea operează în Strâmtoarea Ormuz fără permisiunea sa.
Macron declarase anterior că Franța, împreună cu Marea Britanie și alte state, ar putea crea o misiune pentru a monitoriza libertatea navigației în strâmtoare după încheierea războiului din Iran.
Australia s-ar putea alătura
Australia este pregătită să se alăture misiunii "neutre şi paşnice" propuse de Franţa şi Regatul Unit pentru a securiza Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri ministrul apărării, Richard Marles, notează AFP.
"Australia este pregătită să sprijine o misiune militară multinaţională independentă, strict defensivă, condusă de Regatul Unit şi Franţa, imediat ce aceasta va fi înfiinţată", a declarat Marles într-un comunicat.
Canberra va furniza misiunii un avion de supraveghere E-7A Wedgetail, deja desfăşurat în regiune pentru a proteja Emiratele Arabe Unite de atacurile dronelor iraniene, a precizat Marles după o videoconferinţă pe această temă cu omologii săi din aproximativ 40 de ţări.
UE ar putea extinde către Strâmtoarea Ormuz misiunea sa navală din Marea Roşie
Uniunea Europeană ar putea decide să îşi extindă misiunea navală din Marea Roşie către Strâmtoarea Ormuz, însă numai după ce războiul din Orientul Mijlociu se va termina, a declarat marţi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, relatează Agerpres care citează AFP.
"Operaţiunea Aspides aduce deja o contribuţie esenţială la protejarea navelor din Marea Roşie, dar activităţile sale ar putea fi extinse către Strâmtoarea Ormuz", le-a declarat ea jurnaliştilor după o reuniune a miniştrilor apărării din UE.
Mai multe ţări au indicat că sunt pregătite să contribuie la consolidarea misiunii, a adăugat ea.
Misiunea Aspides, care include trei nave militare, a fost lansată în 2024 pentru a proteja navele comerciale de atacurile rebelilor houthi din Yemen.