Defense România News Recunoașterea Crimeei ca parte a Rusiei, condiție pentru stabilirea frontierei maritime dintre Rusia și Ucraina

Recunoașterea Crimeei ca parte a Rusiei, condiție pentru stabilirea frontierei maritime dintre Rusia și Ucraina

Recunoaşterea Crimeei drept componentă a Federaţiei Rusiei de către Kiev ar putea constitui o bază bună pentru negocierile privind frontiera maritimă dintre Rusia şi Ucraina, a declarat marţi ministrul adjunct de externe rus Andrei Rudenko.

Declaraţiile acestuia intervin după ce Ucraina a propus la sfârşitul lunii septembrie începerea unor 'negocieri forţate' pentru stabilirea frontierei maritime între cele două ţări.

Între Ucraina şi Federaţia Rusă a fost încheiat în 2003 un tratat privind frontiera ruso-ucraineană, dar acest document nu a stabilit graniţele maritime între cele două state.

'Se poate presupune că prin "negocieri forţate", Ucraina înţelege procedura de conciliere prevăzută în articolul 298 al Convenţiei din 1982', a afirmat ministrul rus, adăugând că principala condiţie pentru punerea în aplicare a acestei proceduri este absenţa vreunei dispute nerezolvate cu privire la suveranitatea sau alte drepturi asupra unui teritoriu continental sau insular.

 

Rusia condiționează stabilirea frontierei maritime de recunoașterea Crimeei

Potrivit acestuia, 'dacă o referire la această procedură înseamnă disponibilitatea autorităţilor ucrainene de a recunoaşte suveranitatea Rusiei asupra peninsulei Crimeea, aceasta, desigur, ar putea deveni o bază bună pentru soluţionarea problemei demarcării maritime între ţările noastre', conform RIA Novosti, citat de Agerpres.

În acelaşi interviu, Aleksandr Rudenko a afirmat că nu se pune încă problema întoarcerii ambasadorului Rusiei la Kiev şi al celui al Ucrainei la Moscova.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia au ajuns la cel mai scăzut nivel din 1991, când fostele republici sovietice şi-au declarat independenţa ca urmare a prăbuşirii URSS, după anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea de către Moscova în contextul instalării unei puteri prooccidentale la Kiev.

Kievul şi Occidentul acuză de asemenea Rusia că acordă sprijin multilateral, în special militar, rebelilor separatişti din regiunea Donbas (estul Ucrainei), alimentând un conflict ce durează din aprilie 2014.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes