Defense România News NATO Portugalia urmează să trimită militari în România. Decizia naște discuții la Lisabona după ce un lider politic spune că ar fi fost luată „în secret”

Portugalia urmează să trimită militari în România. Decizia naște discuții la Lisabona după ce un lider politic spune că ar fi fost luată „în secret”

Soldați ai Armatei Portugaliei, sursă foto: NATO
După ce, duminică seara, Luis Marques Mendes, comentator politic și fost lider al Partidului Social Democrat portughez, a declarat că, țara sa va trimite trupe în România, Executivul de la Lisabona a făcut, luni, primele precizări pe acest subiect.

Guvernul portughez a confirmat dislocarea militarilor în România, explicând totodată că activitatea este una obișnuită și nu reprezintă o consecință a tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.

Subiectul trimiterii de trupe în estul Europei, în contextul tensiunilor NATO-Rusia, pare să fie unul sensibil în Portugalia.

Luis Marques Mendes precizase, duminică seara, că prezența trupelor portugheze în România a fost decisă „în secret” de Guvern, în consens cu Președintele Republicii şi liderul opoziţiei, chiar în timpul campaniei electorale.

Pe 30 ianuarie, în Portugalia au avut loc alegeri parlamentare, câștigate de Partidul Socialist (orientare de centru-stânga), care, de data aceasta, a obținut majoritatea în Parlament. Partidul Social Democrat (orientare de centru-dreapta – conservatorism liberal) a ieșit pe locul doi.

Totuși, Portugalia participă, în mod regulat, la exerciții comune cu țările aliate, așa cum este cazul recent al prezenței avansate adaptate NATO, în România. La fel ca în 2021, și în acest an este planificată trimiterea de militari portughezi, o companie de infanterie mecanizată, a precizat Ministerul Apărării de la Lisabona.

Potrivit mediei portugheze în România vor ajunge 170 de soldați ai Armatei Portugaliei

Potrivit mai multor surse mass-media portugheze, numărul de militari care vor fi trimiși în România, este de aproximativ 170.

Ultima misiune portugheză a avut loc în septembrie anul trecut. Atunci, aproximativ 90 de militari au plecat în România cu scopul de a întări „postura defensivă și de descurajare” a NATO la Marea Neagră.

Ministerul portughez al Apărării a adăugat că „în conformitate cu angajamentele internaționale asumate cu NATO, în 2022 Portugalia va participa la Forța de Răspuns a NATO (NRF), care se află sub comanda Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR) și constituie un forță comună multinațională de înaltă pregătire, capabilă să asigure un răspuns militar rapid la o criză emergentă”.

Structura NRF include un prim eșalon de intervenție numit Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) „cu un timp de pregătire [în vederea unei dislocări] de până la 7 zile”. „Resursele alocate de Portugalia VJTF, pentru anul 2022, pot fi folosite de NATO, în cazul activării, integral sau parțial, în funcție de tipologia misiunii, care urmează să fie îndeplinită”, a detaliat Ministerul Apărării.

Luís Marques Mendes precizase duminică: „NATO nu va plasa trupe în Ucraina, pentru că nu este o țară NATO, ci în țările NATO, care se învecinează cu Ucraina. De exemplu, România. Și Portugalia va avea trupe acolo, și anume în România, conform acordului NATO”, potrivit publicației portugheze Observador.

”Această chestiune a fost decisă de câteva săptămâni. (S-a decis între) Guvern, Președintele  Republicii și liderul opoziției. Ceea ce demonstrează o mare maturitate democratică. A fost tratată în mijlocul campaniei electorale, în secret, și cu consensul dintre cei de la putere și cei care sunt alternativi la putere”, a declarat Marques Mendes.

Ministerul portughez al Apărării a refuzat să comenteze declarațiile lui Marques Mendes, care deține și funcția de consilier de stat, potrivit publicației Observador.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes