Defense România News Rusia a anunțat că își mărește substanțial forțele armate. În anul 2024 vor fi înființate noi mari unități militare

Rusia a anunțat că își mărește substanțial forțele armate. În anul 2024 vor fi înființate noi mari unități militare

Vladimir Putin, președintele Rusiei și Serghei Șoigu, ministrul apărării din Rusia, inspectând trupele ruse de ocupație. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a anunțat, pe 25.10.2023, că, în cursul anului viitor, este planificată formarea unui corp de armată, precum și a șapte divizii, 19 brigăzi, 49 de regimente și o flotilă.

“Situația din lume și din jurul Federației Ruse rămâne tensionată. Acest lucru este valabil și pentru zona operației militare speciale, dar și pentru țările învecinate, în care blocul NATO își crește constant potențialul militar. Pentru a proteja în mod eficient independența și securitatea statului nostru, vor fi luate un set de măsuri pentru extinderea, creșterea numărului de Forțe Armate ale Federației Ruse, dar și pentru întărirea acestora”, a declarat Medvedev miercuri la o ședință pe tema completării Forțelor Armate cu militari angajați pe bază de contract în anul 2024.

“În acest sens, în cursul anului viitor, este planificată formarea unui corp de armată, a șapte divizii, 19 brigăzi, 49 de regimente și o flotilă”, a precizat Medvedev, citat de agenția de presă Interfax.

“Concomitent, în baza unei solicitări a comandantului suprem al Forțelor Armate, în anul 2024, va continua procesul de completare a efectivelor armatei cu militari angajați pe bază de contract”, a menționat vicepreședintele Consiliului de Securitate.

“Spiritul patriotic înalt și dorința rușilor de a-și apăra țara fac posibilă recrutarea activă de personal militar contractual. Coordonarea acestui proces mi-a fost încredințată mie”, a spus Medvedev.

Potrivit declarațiilor sale, în acest an, în mai puțin de 10 luni, 385.000 de persoane au intrat în serviciul militar în Federația Rusă, din care 80.000 sunt voluntari.

“De la 01 ianuarie și până pe 25 octombrie în acest an, aproape 385.000 de persoane au intrat în serviciul militar în interesul Grupării întrunite de trupe, dintre care 305.000 sunt militari angajați pe bază de contract, iar aproximativ 80.000 sunt voluntari”, a precizat Medvedev.

După cum a menționat acesta, “ritmul de selecție pentru serviciul militar pe bază de contract a crescut semnificativ. În fiecare zi, peste 1.600 de persoane încheie contracte cu Forțele Armate”.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes