Goana după PAC-3 MSE: Contract gigant de 53 miliarde de dolari pentru rachete Patriot PAC-3 MSE, singurele capabile să intercepteze rachete balistice și hipersonice
30 Iulie 2026
Comunicațiile tactice de coaliție au încetat să mai fie o simplă componentă tehnică, devenind una dintre cele mai disputate mize de suveranitate industrială ale apărării europene.
Această transformare a fost adusă în prim-plan într-un interviu recent acordat publicației Breaking Defense de către Gideon Weiss, vicepreședinte în cadrul companiei israeliene Rafael, și Andreas Dohrn, director al diviziei germane Dynamit Nobel Defence Digital.
Trei schimbări pe care războiul din Ucraina le-a făcut ireversibile
Potrivit lui Andreas Dohrn, sunt trei factori care au transformat simultan modul în care armatele europene gândesc comunicațiile de câmp de luptă, iar războiul din Ucraina le-a făcut evidente pentru toată lumea.
Primul este ritmul deciziei, un comandant ia astăzi decizii de țintire și manevră în minute, nu în ore, iar aceste decizii depind de o imagine comună de coaliție, nu doar de una națională.
Al doilea este spectrul electromagnetic contestat, forțele moderne au nevoie de mijloace de comunicațiii construite pornind de la premisa că adversarul bruiază, falsifică semnale, ascultă și obstrucționează permanent comunicațiile.
Al treilea este chiar natura coaliției ca unitate de acțiune, nicio armată europeană nu mai luptă singură, iar întrebarea centrală nu mai este dacă stația radio proprie funcționează, ci dacă funcționează împreună cu cea a olandezilor, a polonezilor, a românilor și a americanilor, sub o singură imagine operațională comună.
De la vânzare de produs la transfer de suveranitate tehnologică
Modelul pe care Rafael și DND Digital îl construiesc în Germania ilustrează o schimbare mai amplă de paradigmă industrială. Rafael nu vinde pur și simplu tehnologia sa de radio definit prin software (SDR), BNET, ci a înființat o subsidiară deținută integral, DND Digital, cu trei centre în Germania, la Flintbek lângă Kiel (unde se construiește producția fizică a aparaturii), la Berlin (centrul de dezvoltare pentru tehnologia radio) și la Leipzig (pentru gestionarea datelor militare).
Potrivit lui Weiss, comunicațiile sunt percepute, pe bună dreptate, ca o componentă sensibilă și strategică a câmpului de luptă, motiv pentru care națiunile vor să dețină capacități certificate NATO provenind de la un furnizor european, nu doar produse cumpărate direct dintr-o țară terță.
Dohrn a formulat poate cea mai tranșantă frază a interviului: "Atunci când lanțurile de aprovizionare trec printr-o singură capitală străină, autonomia ta operațională se termină acolo unde încep politicile acelei capitale."
Fiecare ministru al apărării european a conștientizat deja acest calcul, iar achizițiile pleacă acum de la premisa că interesează în primul rând care este cel mai bun sistem pe care îl poate construi, întreține și dezvolta o țară pe teritoriul propriu, cu propriii ingineri.
Tehnologia BNET însăși ilustrează de ce acest model funcționează. Este un sistem definit prin software, ceea ce înseamnă că puterea capabilității stă în cod, nu în hardware, permițând actualizări rapide fără schimbarea echipamentului fizic.
Este, totodată, o platformă non-ITAR, adică lipsită de componente controlate care ar face exporturile europene dependente de licențe americane, un aspect esențial de suveranitate. Fiecare nod al rețelei funcționează ca un router, iar fiecare militar conectat prin radio devine parte a unei rețele de tip plasă (MANET), nu doar un utilizator izolat al unui canal radio clasic.
Ce înseamnă acest reper pentru România
Pentru România, angajată într-un proces amplu de digitalizare a forțelor terestre, tendințele descrise în interviu nu sunt teoretice, ci se suprapun deja peste procese aflate în plină desfășurare.
Armata română a testat, între 8 și 26 iunie 2026, interoperabilitatea sistemelor proprii în cadrul exercițiului NATO CWIX 2026, desfășurat la Bydgoszcz, în Polonia, unde peste 70 de militari români, provenind din structurile de comunicații, ale forțelor terestre, aeriene și navale, ale apărării cibernetice și ale operațiilor speciale, au testat 22 de capabilități în 18 domenii, inclusiv rețele de tip Federated Mission Networking, standardul NATO pentru schimbul de informații între națiunile coaliției.
România dispune chiar de un exemplu concret de suveranitate industrială similară celei descrise de Rafael și DND Digital, sistemul de comandă-control BC2A, dezvoltat de o companie românească și integrat, așa cum arăta Defense România, pe vehicule precum Piranha 5, obuzierele K9, vehiculele JLTV și, cel mai recent, pe tancurile Abrams M1A2 aflate în dotarea armatei române, cu peste 50 de sisteme de comandă-control și integrări de senzori planificate până în 2027.
La fel ca modelul BNET, suita BC2A a fost validată pentru standardele NATO de interoperabilitate FMN Spirala 3 și 4, iar avantajul central invocat este identic celui subliniat de Dohrn, sistemele comunică nativ la nivel de comandă-control între ele, fără convertoare suplimentare de date care ar introduce pierderi de informație și, implicit, vulnerabilități.
Această direcție este completată de inițiative mai recente, precum alianța dintre compania românească STARC4SYS și cehii de la URC Systems, axată pe soluții de război electronic, comunicații de tip COMINT și sisteme de contracarare a dronelor, adaptate nevoilor Forțelor Armate române.
Pe de altă parte, există și un istoric al vulnerabilităților care justifică exact tipul de precauție descris de interlocutorii Breaking Defense. Ministerul Apărării a recunoscut oficial, la un moment dat, limitări operaționale ale sistemului de comandă-control folosit de unele structuri ale Forțelor Terestre, context în care miza suveranității tehnologice, controlul integral asupra criptologiei, formelor de undă și lanțului de producție, capătă o greutate strategică suplimentară pentru decidenții români.
Un șablon, nu o excepție
Concluzia formulată de Dohrn în interviu, aceea că modelul german "este un șablon, nu o excepție", reproductibil oriunde o țară are o bază industrială suverană, o autoritate proprie în domeniul criptologiei, inteligență națională și voința politică de a investi în propria industrie de apărare, descrie exact profilul pe care România îl construiește, incremental, prin BC2A, prin participarea constantă la CWIX și prin parteneriatele industriale locale din domeniul războiului electronic.
Diferența esențială între a cumpăra pur și simplu echipament străin și a construi, alături de un partener tehnologic experimentat, o capacitate proprie de inginerie, producție și evoluție ulterioară a sistemului, este exact linia de falie pe care armatele europene, inclusiv cea română, par să o fi acceptat deja drept nouă normalitate doctrinară a războiului contemporan.
