Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Mesajul Rusiei prin vocea lui Alexei Pușkov: Ucrainei i-ar fi mult mai bine fără armată

Mesajul Rusiei prin vocea lui Alexei Pușkov: Ucrainei i-ar fi mult mai bine fără armată

Armata Ucrainei, comemorându-i pe soldații căzuți în Donbas, sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Alexei Pușkov, senator rus și apropiat al politicilor pro-Kremlin, cunoscut pentru declarațiile sale controversate pe rețelele de socializare, susținut recent că Ucrainei i-ar fi mult mai bine fără armată.

Pușkov, care este membru al partidului prezidențial Rusia Unită, într-o postare pe contul personal de Twitter și citat de portalul rus Vzglyad, susține că Ucrainei i-ar fi mult mai bine fără o forță armată. Senatoru rus își explică afirmația.

Ucrainei i-ar fi mult mai bine fără o forță militară. Bombardamentele asupra Donbasului se vor opri. Tinerii ucraineni nu vor mai muri. Iluzia că Ucraina poate recupera vreodată Crimeea se va spulbera. Iar Kievului nu va mai putea încearca să atragă NATO într-un conflict militar cu Federația Rusă. Cu siguranță Ucraina nu are nevoie de armată”, a transmis Pușkov.

În opinia sa, reducerea cheltuielolor militare nu aduce decât beneficii Ucrainei, a mai adăugat Pușkov, care a comentat criticile președintelui ucrainean Vlodomir Zelenski cu privire la construcția gazoductului Nord Stream 2.

În acest context subliniem și faptul că Volodimir Zelenski, într-o întâlnire cu o delegaţie a Congresului SUA aflată în vizită la Kiev, a atras atenția că Federația Rusă şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina "doar în vorbe", pentru că în realitate au fost retrași doar aproximativ 10.000 de soldaţi mobilizaţi în martie-aprilie.

De remarcat și faptul că în această săptămână Zelenski a declarat într-un interviu că doreşte ca Germania să furnizeze Ucrainei arme pe fondul conflictului pe care Kievul îl duce în estul ţării cu separatiştii susţinuţi de Rusia. Berlinul a refuzat solicitarea Kievului.

Zeenski a reiterat faptul că în Donbas, unde atacurile continuă, alături de separatiști, luptă și lunetiști ai Armatei Rusiei. Președintele Ucrainei a denunțat și militarizarea Crimeei, peninsulă anexată ilegal de Moscova și la care Ucraina se referă cu sintagma „ocupată temporar”. 

În ultimele luni tensiunile dintre Ucraina și Rusia au crescut periculos de mult ca urmare a reluării luptelor în estul țării. Pe acest fond și sub pretextul unor exerciții militare, Moscova a dislocat peste 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera ucraineană şi în peninsula anexată Crimeea, într-un gest fără precedent din 2014 încoace, de la începutul crizei din Ucraina.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes